Elevii din mai multe școli din Caraș-Severin se pot aștepta la o transformare majoră a mediului lor de învățare. Unități de învățământ din comunele Dognecea, Ezeriș, Vărădia și Constantin Daicoviciu au fost preselectate pe lista școlilor care vor beneficia de finanțare prin Programul Regional Vest.
Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest) a lansat un nou ghid de finanțare menit să modernizeze infrastructura și dotările unităților de învățământ din zonele rurale vulnerabile. Alocarea totală se ridică la peste 22 de milioane de euro. Această finanțare oferă o șansă reală la modernizare pentru școlile din comunitățile vulnerabile, punând accentul pe îmbunătățirea condițiilor de studiu și reducerea abandonului școlar.
Fondurile europene disponibile la nivel regional sunt destinate să acopere o gamă largă de nevoi:
- Dotări de ultimă oră: achiziția de echipamente Tehnologia Informației și Comunicațiilor (TIC), mobilier nou și softuri educaționale performante
- Infrastructură modernă: Lucrări de modernizare, reabilitare sau chiar construcția de clădiri noi pentru școli și grădinițe
- Lupta împotriva abandonului: implementarea de programe și măsuri menite să mențină elevii din mediile defavorizate în sistemul de învățământ
Conform informațiilor prezentate de ADR Vest, la nivelul inspectoratelor școlare județene din Regiunea Vest, au fost deja preselectate școlile gimnaziale care vor putea beneficia de aceste fonduri, fiind întocmite și liste de rezervă.
În Caraș-Severin vor beneficia de fonduri: Școala Gimnazială Dognecea (UAT Comuna Dognecea), Școala Gimnazială „Aurel Peia” Ezeriș (UAT Comuna Ezeriș), Școala Gimnazială „Romulus Fabian” Vărădia (UAT Comuna Vărădia), precum și trei structuri școlare din cadrul UAT Comuna Constantin Daicoviciu (Școala Gimnazială Constantin Daicoviciu, Școala Gimnazială Zăgujeni și Școala Gimnazială Maciova). Pe lista de rezervă se află școlile gimnaziale din Ocna de Fier și Iablanița.
Proiectele pentru aceste unități pot fi depuse în perioada 12 ianuarie 2026 – 31 august 2026, conform Ghidului de finanțare lansat de ADR Vest.
Karina TINCUL


















