Se înlocuiesc grinzile la podul din centru! „Se lucrează exact ca la dentist”

Lucrările la proiectul de reintroducere al tramvaiului reșițean au fost întârziate și din cauza descoperirii unor grinzi pe pasajul Nera care prezentau fisuri, iar înlocuirea acestora era imperios necesară pentru evitarea unei tragedii.

Constructorul, firma PORR, s-a apucat în urmă cu aproape două luni de lucrările de înlocuire, ceea ce a condus la o altă deviere a circulației mașinilor în zona centrală. În această perioadă a fost decopertată porțiunea respectivă, s-au izolat grinzile fisurate, iar apoi a început extragerea lor.

Unul dintre directorii de șantier al lucrărilor de introducere a noii căi de rulare a tramvaiului reșițean a afirmat pentru Reper24 că lucrările de extragere și înlocuire a celor 7 grinzi cu probleme se vor încheia peste câteva săptămâni.

Se lucrează exact ca la dentist, cu mare-mare grijă să nu distrugem în jur. Nu se poate picona cu utilaje grele pentru că riști să fisurezi și alte grinzi. Stând în centru, este o activitate pe care o văd permanent, o am sub control, dar sunt foarte mulțumit de modul în care se lucrează acolo.

Se lucrează foarte bine și pe zona giratoriu, Rogge și BRC. Cred că în 2 săptămâni o să cam ieșim din zona asta până la podul de la Nera, dar să știți să se lucrează foarte bine și în zona Muncitoresc. Se lucrează la pavaje, la piatra cubică în zona Pieței Republicii, dar și la zona rutieră”,  a precizat și primarul Ioan Popa.

Dan AGACHE

2 COMENTARII

  1. Doar pe Pinocchio îl găsiți ca să dea declarații? Voi chiar sunteți masochiști? Ne distrăm 24/7… 🤓

  2. Rezulta ca restul activitatilor nu sunt sub control…fiindca stati in centru!!!asa-s si facute! De necalificati!

Comentariile sunt închise.

Știrile zilei