Se toarnă asfalt pe mai multe străzi din Reșița!

Este vorba de străzile din cartierul Dealul Mare care au fost cuprinse într-un proiect de modernizare, derulat pe fonduri europene și care a fost amânat după ce administrația locală a reziliat contractul cu constructorul pentru neîndeplinirea condițiilor contractuale. Proiectul va fi finalizat de Primăria Reșița în regie proprie, a anunțat viceprimarul Dani Călin. Decizia a fost luată pentru a salva investiția și pentru a evita pierderea fondurilor deja cheltuite.

Lucrările, finanțate exclusiv de la bugetul local, mai necesită o investiție de aproximativ 1,6 milioane de lei. Potrivit viceprimarului, Direcția de Întreținere a Primăriei a preluat șantierul și lucrează în ritm alert pentru a finaliza proiectul până la sfârșitul anului. Termenul-limită este critic, deoarece nerespectarea lui ar atrage obligația de a returna toți banii cheltuiți până acum, inclusiv pe lucrările executate de fostul constructor. „Asta înseamnă că până la sfârșitul anului curent trebuie să o închidem, altfel trebuie să dăm toți banii înapoi și pe ce a lucrat constructorul. Bineînțeles, urmând să ne să ne îndreptăm asupra constructorului, să ne recuperăm banii, nu să pierdem banii respectivi. Dar mai este de lucru”, a precizat pentru Reper 24, Dani Călin.

Contractul cu firma inițială a fost reziliat după ce aceasta a finalizat doar strada Vârfului și 90% din strada Ștefan cel Mare. „Nu mai aveam timp să o scoatem încă o dată la licitație și am preferat să o preluăm în regie proprie, să o finalizăm noi”, a explicat Călin.

Lucrările derulate de administrația locală vizează exclusiv partea de infrastructură (carosabil, trotuare), în timp ce modernizarea sistemului de iluminat public, cuprinsă și ea în proiectul inițial, va fi realizată ulterior, cu fonduri de la Agenția Fondului pentru Mediu (AFM).

„În momentul acesta, este în lucru strada Badea Cârțan. Mai avem Dealu Mare, care probabil va fi atacată ultima, fiind și cea mai mare și cea mai complexă și cel mai greu de lucrat pe ea, pentru că este o declivitate destul de mare.

Sunt ceva probleme la podul de pe Dealu Mare, unde trebuie să ne clarificăm cu proiectantul asupra unor aspecte, dar în general, eu zic că se termină.

Deci, podul împreună cu strada Dealu Mare vor fi cele mai greu de realizat. Mai sunt strada Oituz, bucata din Piața Republicii până la, poate reșițenii știu mai bine, la măgari, se spune înainte, intersecția la Măgari, adică intersecția cu Feroviarului. Mai este o bucată din strada Feroviarului de realizat, mai avem de lucru și pe Vântului. În principiu, sunt prinse toate străzile care au fost în proiectul inițial. Vor fi refăcute de către Direcția de întreținere a Primăriei”, a precizat viceprimarul reșițean.

De asemenea, Dani Călin a menționat că amenajările peisagistice și spațiile verzi, care nu pot fi realizate pe timp de iarnă, vor fi amânate pentru primăvara anului viitor. Totuși, plantarea arborilor va începe încă din acest an.

Karina TINCUL

3 COMENTARII

  1. Frumoasa inițiativa
    Succes.Vrem sa vedem si inițiativa cu cartierul Terova unde ne distrugem masiniile de ani de zile. Domnule viceprimar Călin,haideți și prin cartierul Terova sa vedeți ce dezastru este cu drumurile și poate totuși aveți inițiativa la refacerea lor.Multumim

  2. Poate se ține de promisiunea făcută în mai 2024 înainte de alegerile locale și ne creează și nouă celor din Secu și Cuptoare condiții decente de trăit,că am înțeles că suntem cartiere ale municipiului.

Comentariile sunt închise.

Știrile zilei