Secretarul de stat Daniel Surdu: „Am votat pentru continuitate, stabilitate și pentru încredere“

Secretarul de stat în Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice și Administrației, Daniel Surdu, singurul candidat cărășean pe listele de alegeri europarlamentare, a votat în această dimineață la o secție de votare amplasată în incinta școlii generale nr. 7 din Reșița, unitate de învățământ în care a făcut primii ani de școală.

La ieșirea de la urne, unicul candidat pe listele de europarlamentare din Caraș-Severin, Daniel Surdu, a declarat:

„Am votat pentru continuitate, stabilitate și pentru încredere. Observ că în sfârșit lumea vine la vot; sunt mulțumit de faptul că am reușit să îndemn lumea să iasă la vot. Lumea începe să fie responsabilă și cred că viitorul ne rezervă ceva bun“, a mai precizat Daniel Surdu, candidat pe listele de europarlamentare.

Dan AGACHE

Știrile zilei