fbpx
6.7 C
Reșița
miercuri, 22 martie 23

Ședință ADI Intercom Deșeuri cu primarii din zona Oravița

Ieri s-a desfășurat o nouă întâlnire de lucru a conducerii ADI Intercom Deșeuri cu primarii din zona Oravița. Au fost discutate ultimele detalii pentru întocmirea caietului de sarcini în vederea licitației pentru un operator care să adune gunoiul menajer din cele 15 localități din zona Oravița.

Președintele ADI Intercom Deșeuri, edilul comunei Dognecea, Remus Rof, ne-a declarat câteva amănunte legate de această întâlnire:

Dorim să avem operator pentru colectarea deșeurilor în fiecare comună din Caraș-Severin. În acest sens, am încheiat documentațiile și am lansat pe SEAP licitațiile pentru celelalte zone: Băile Herculane, Reșița, Oțelu Roșu. Pentru cea mai mare zonă, Reșița, unde sunt 31 de primării, se vor deschide ofertele în data de 3 martie.

spot_img

Zona Oravița este ultima care va fi lansată spre licitație. În ședința de ieri am pus la dispoziția primarilor toate documentele necesare, am făcut clarificările necesare, astfel încât să putem să satisfacem toate doleanțele locuitorilor. Au fost lămuriri în ceea ce privește frecvența ridicării lunar, atât vara cât și iarna.

E foarte bine că vom avea operatori în toate localitățile și mai ales că aceștia vor avea contracte încheiate cu fiecare gospodărie în parte“, a precizat directorul Adi Intercom Deșeuri, Remus Rof.

Dacă ofertele vor fi deschise în 3 martie pentru zona Reșița, în data de 3 februarie se vor deschide ofertele pentru zona Băile Herculane, în timp ce pentru zona Oțelu Roșu, ofertele sunt deja în evaluare. Există doi operatori care au participat la licitație, iar câștigătorul va fi anunțat la sfârșitul acestei luni.

Dan AGACHE

Ai imagini sau informatii care ar putea deveni o stire?
Trimite-ne un mesaj la numarul 0722441304 sau pe WhatsApp la 0751193203.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei