Proiectele de infrastructură din zona de sud a județului Caraș-Severin au fost prezentate ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, în urma unei vizite de lucru pe care a făcut-o senatorul Adrian Torma, împreună cu primarii din Clisura Dunării, mai exact edilii din Coronini, Berzasca, Ciudanovița și Bozovici. Întâlnirea a avut în centrul discuțiilor, după cum a precizat parlamentarul Torma, nevoile și oportunitățile din punct de vedere logistic, prin care s-ar putea dezvolta Clisura Dunării, într-un plan pe termen mediu și lung.
„Am discutat și despre problemele de moment, care sunt foarte importante, dar căutăm să identificăm toți pașii necesari pentru o strategie care să dezvolte Clisura Dunării.
Am discutat și despre alte proiecte ce țin de alte zone, domnul ministru acordându-ne tot sprijinul, ajutându-ne cu sfaturi și fiind lângă noi, atunci când vom avea nevoie, pentru a putea obține finanțările, sau în momentul în care se creează liniile de finanțare pentru proiectele necesare dezvoltării Clisurii Dunării și întregii zone de sud a județului Caraș-Severin, aici intrând și zona Valea Almăjului, Valea Carașului și împrejurimile”, a declarat senatorul Adrian Torma.
Parlamentarul a mai precizat că deși deputatul social democrat Silviu Hurduzeu nu a putut fi prezent la această întâlnire, știe foarte bine nevoile din Clisură și i-a asigurat de suport pe cei preocupați de dezvoltarea acestei zone a județului, din toate punctele de vedere pentru a putea ridica nivelul de trai al comunităților de aici.
Lorena POENARU
Wow! Torma, cel veșnic preocupat, vrea sa facă ce nu a făcut idolul lui, Mocioalca? Asta înseamnă sfidare pe față!