fbpx
23.7 C
Reșița
luni, 09 septembrie 24

Senatorul Marcel Vela: „Eroii există printre noi și nu sunt apreciați!”

În cadrul unui eveniment solemn de acordare a titlului de „Cetățean de Onoare” Corneliei Fetea, deportată în Bărăgan, senatorul liberal Ion Marcel Vela a mărturisit că a avut privilegiul să lucreze la legea prin care urmau să fie onorați deportații, partizanii, prizonierii de război, strămutații din motive etnice și deținuții politici, atât ei, cât și copiii lor -„copiii fără copilărie” – care nu au fost tratați așa cum se cuvenea în respectivele momente ale istoriei.

Ca senator am constatat că sunt în România cinci categorii de cetățeni care nu sunt apreciați, nu sunt evocați așa cum ar trebui, oameni care au suferit pentru România și atunci statul român trebuie să facă ceva pentru ei. Era vorba despre copiii deportaților, „copiii fără copilărie”. Am auzit atâtea întâmplări dramatice încât dacă vi le-aș spune, cu siguranță v-ați cutremura”, susține parlamentarul cărășean Ion Marcel Vela.

Senatorul i-a evocat apoi pe partizani, luptătorii din munți, o altă categorie ignorată, oameni care au luptat pentru România și au trăit infernul pușcăriilor comuniste.

Spre exemplu, bunica mea a fost în gruparea lui Caraiman de la Feneș, dar fiind tânără, când a murit ultimul partizan, cei mai tineri au fost trimiși acasă, în iarna lui `53 și nimeni nu știa despre ei. Dincolo de a face o arhvă foto, video sau audio, oamenii există printre noi și nu sunt apreciați ca atare.

Pe lângă partizani mai erau prizonierii de război care se chinuiau să demonstreze că au fost deportați de mici prin Siberia sau prin alte părți, întorși acasă nu erau tratați ca atare, oamenii care au suferit pentru România”, a mai subliniat, în discursul său, senatorul Vela.

Nici deținuții politici nu-și găseau cu toții recunoștința statului. Indemnizațiile erau destul de mici și nu existau reguli clare prin care să fie onorat un deținut politic în funcție de anii de pușcărie sau de dramatismul situației fiecăruia.

A cincea categorie enumerată de senatorul liberal a fost cea a strămutaților din motive etnice: „Comuniștii, ca să scape de ei, doar prin prisma analizei geopolitice al celui de-al Doilea Război Monsdial, tratau cetățenii români de etnie germană, cu care noi trăiam în pace și în prietenie încă din secolul XIX în Banatul de Munte, la fel cum au fost tratați deportații mai târziu, și strămutați din motive etnice”.

Parlamentarul a ținut totodată să sublinieze că nu trebuie uitat faptul că în România s-au întâmplat lucruri grave, pe acest teritoriu au existat închisori în care oamenii au fost exterminați, tot de către oameni, iar cei ce se află în funcții „vremelnice” au obligația de a-și exprima recunoștința față de acești eroi și a pune o piedică în calea uitării.

Lorena POENARU

 

3 COMENTARII

  1. ✍️🇹🇷🇷🇴Allah🙏.. Și.. marmota învelea ciocolata..✍️ MARCELE.. (NELULE ).. Ai gătat cu AUTOSTRĂZILE , cu DRUMURİLE EXPRES , cu GAZELE la fiecare poartă și SAT , din campania electorala și ai trecut la evlavie, pioșenie și suferință psihica..✍️ Uite mie personal i-mi este rușine de mine că te-am votat.. că am votat PNL.. Ți-e ca om nu î-ți este rușine de tine ca OM că ne-ai MINȚIT, TRĂDAT și culmea insiști căutând coarda sensibilă a electoratului.. Tu chiar te-ai operat de bun simț și ai dat în tupeu, sau ne crezi bătuți în cap și tâmpiți??! 😡😡😪

  2. Majoritatea celor deportati sau inchisi in temnitele comuniste au facut parte din Miscarea Legionara si din Fratiile de Cruce. Partizanii si restul au fost mult mai putini la numar.
    Interesant e ca astazi nici un manual de istorie nu pomeneste nimic despre Miscarea Legionara, despre membrii ei care au ajuns ulterior martiri, despre conditiile in care au stat ani de zile in inchisori etc.
    Si mai interesant e ca astazi, urmasii tortionarilor si ai membrilor securitatii de pe vremea comunismului, ocupa astazi posturi de senatori si deputati.
    P.S. Zilele trecute s-a stins din viata Radu Ciuceanu. N-am vazut nici un articol pe Reper24. Bine ca se gaseste loc pentru Vela si Mocioalca.

  3. „Ca senator am constatat … exemplu, bunica mea …”

    Iar ca ministru de elicopter a mai constatat un deces ”Covid” la cimitirul din Măureni, ”opera” sa personală (prin ”decizii” de … lăptar).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei