Se anunță un an fierbinte pe partea electorală și o vară care, efectiv, va da în clocot pe scena politică, grație intereselor coagulate sau dimpotrivă, divizate, a tolbelor de săgeți care se pregătesc și pe stânga, și pe dreapta, dar și ca urmare a noilor sosiți în rândul forțelor care se vor confrunta în acest tumultuos 2024. E bine să vedem înregimentați tineri în rândul partidelor, frumoși la trup, la chip, curați în spirit…
Așa cum am aflat, la Reșița va fi lansată Organizația Partidului Republican Caraș-Severin, parte integrantă a alianței suverane – AUR, iar noutatea pe care o propune liderul republican de la nivel național, Marian Cucșa, este reprezentată de o apariție a unei tinere frumoase, viitor lider al filialei cărășene, pe a cărei imagine senzuală se mizează în rândul electoratului (foto sus).
Este vorba de Andreea Pascotă, o mândră gugulană în vârstă de 25 de ani, școlită la Caransebeș, dar cu studiile superioare realizate la Facultatea de Arhitectură și Urbanism din Timișoara. Așadar, presupunem, avem în fața noastră un viitor lider cu viziune asupra problematicii Banatului de Munte.
Andreea Pascotă, fiica Corinei…
Despre Andreea este cunoscut faptul că mama acesteia este nimeni alta decât Corina Pascotă, una din figurile proeminente ale administrației cărășene ale începutului de secol XXI, cea care și-a început ascensiunea în Primăria Caransebeș ca director al Serviciului Public de Administrare a Domeniului Public, urmată de o nominalizare în fruntea Comisariatului Gărzii de Mediu Caraș-Severin, mai apoi înlocuindu-l pe Ianăș Roșeți în funcția de director al Direcţiei de Administrare a Domeniului Public şi Privat a Judeţului Caraş-Severin din cadrul CJ Caraș-Severin.
Corina Pascotă și-a continuat activitatea tot ca director al Direcției de Patrimoniu și în mandatul psd-istului președinte al CJ, Silviu Hurduzeu, în cadrul aceleași instituții de administrație din Banatul de Munte și, mai mult decât atât, după sosirea la palat a afaceristului de la Timișoara, Romeo Dunca, a devenit un sfătuitor de taină al acestuia. Gurile rele vorbesc despre relația strânsă dintre cei doi, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin și directorul de la Patrimoniu, nu doar pe marginea vecinătății de pe Muntele Mic, ci mai cu seamă a faptului că băiatul lui Dunca este logodnicul proaspătului președinte al Partidului Republican, Andreea Pascotă.
Mai mult decât atât, se spune că în luarea anumitor decizii de la Consiliul Județean, directorul departamental Corina Pascotă și-ar impune punctele de vedere fără menajamente în fața argumentațiilor timide, marca Romeo Dunca. Dar știți și voi cum e lumea, rea, a dracului și dispusă doar la bârfă… Cărui curent politic i-a aparținut Corina Pascotă? Celui democrat, liberal sau social-democrat? Probabil că niciunuia dintre cele enumerate, doar că, născătoarea de lider republican, doamna Corina reprezintă un personaj din seria a fost și este… Și va mai fi, băgați-vă mințile-n cap!
Fetițe fierbinți: amintiri dintr-o altă viață…
Ceea ce știm despre Andreea Pascotă este că în sfera relației amoroase își marchează teritoriul ca o leoaică (deși e Taur ca zodie) și nu permite nimănui să-i sufle-n ciorbă, atunci când nu se află în aria de acoperire. Ca dovadă stă și o poveste de acum mai mulți ani, în care o persoană marcantă ar fi simțit pe pielea și părul ei ce înseamnă interacțiunea cu Andreea după un chef de pomină, undeva pe același Munte Mic. Totul ar fi plecat de la gelozia pe care a stârnit-o Dani Dunca – iubitul Andreei, după ce acesta i-ar fi făcut ochi dulci unei candidate la funcția de primar al municipiului Caransebeș. Așadar, povești de altădată și (parcă) dintr-o altă viață, care însă au demonstrat că Andreea este o fată hotărâtă, cu valențe de lider, o tânără decisă să pună lucrurile la punct, conform dictonului „ce-și face omul cu mâna lui se numește lucru manual“.
Rămâne de aflat cum îl va combate politic Andreea pe „tata-socru“ Romeo Dunca, ce reproșuri îi va aduce mamei pentru nereușitele administrative (supoziții ieftine, în fapt așa ceva nu există!) sau dacă mișcarea de pe scena politică îi are în spate chiar pe cei doi viitori cuscri, ei bine, toate acestea le vom descoperi în scurt timp. Că, vorba aia, nea Romeo, nici noi nu suntem cei mai proști din curtea școlii.
Așteptăm cu reală căldură instalarea în funcție și evoluțiile viitorului președinte republican „de la Caraș“, Andreea Pascotă și îi urăm pe această cale mult succes în activitatea politică. Restul e cancan…
Sergiu TABAN



















Cine?
Da, bună asta cu ,,lucru manual „.Va fi coadă la votat lucru manual 🤪🤪.Numai la prostii vă stă mintea, lucru bine…. făcut la naiba 😂😂😂😂.Ce mai pisi, ești belea, mârrrrr!!!🤣🤣🤣🤪🤪🤪Toți moșnegii te vor vota cu sufletul în gât!!!😅😅😅😅
”… născătoarea de lider republican, doamna Corina reprezintă un personaj din seria a fost și este …”
–
Mda, ”ploșnițele” banului public, în posibilă dinastie:
(… cotidianul.ro/din-secretele-ascensiunii-politice-vela-marcel-partea-a-viii-a/