Primăria orașului Bocșa continuă tradiția de a sărbători dragostea de-o viață. În pragul Sfintelor Sărbători Pascale, primarul Mirel Patriciu Pascu, alături de viceprimarul Bogdan Pop, a oferit premii și diplome de recunoștință unui număr de 21 de cupluri care au aniversat 50 de ani de căsnicie – o adevărată performanță și dovadă de devotament reciproc.
Evenimentul a fost descris de edil ca o „nouă sesiune a bucuriei”, în cadrul căreia emoția, recunoștința și respectul au fost la ele acasă. Cei prezenți au rememorat momentele care i-au unit și i-au menținut împreună timp de peste cinci decenii, într-o atmosferă caldă, plină de respect și admirație.

„Ne bucurăm să onorăm aceste cupluri extraordinare care, cu bune și cu grele, au ales să rămână împreună și să construiască familii solide. Sunt un exemplu pentru noi toți”, a declarat primarul Mirel Patriciu Pascu.
Acțiunea face parte din seria inițiativelor prin care administrația locală sprijină și celebrează valorile comunității, punând în lumină oamenii care, prin povestea lor, inspiră și dau sens noțiunii de durabilitate în relațiile umane.
Lorena POENARU
















