Sesiunea de vară a examenului de Bacalaureat bate la ușă; a început înscrierea candidaților

bac 1

Înscrierea candidaților pentru examenul național de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2021, se desfășoară până vineri, 4 iunie. Pentru anul școlar 2020-2021, probele de evaluare a competențelor lingvistice și digitale vor fi echivalate/recunoscute, potrivit metodologiei elaborate de Ministerul Educației, publicată recent.

În județul Caraș-Severin sunt așteptați să se înscrie la examenul de bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2021, un număr de 2181 de absolvenți, dintre care 1648 de elevi din clasa a XII-a zi și 533 de elevi din clasa a XIII-a seral, la care se adaugă absolvenții respinși în sesiunile anterioare, care pot solicita recunoașterea probelor promovate.

În perioada prevăzută de metodologie, candidații parcurg următoarele etape:
(1) toți candidații completează partea I din cererea de înscriere în săptămâna de dinaintea înscrierii propriu-zise;
(2) candidații care solicită recunoașterea/echivalarea unor probe susținute în anii anteriori/sesiunile anterioare completează partea I și partea a II-a din cererea de înscriere;
(3) candidații care, în cel puțin una din clasele a IX-a – a XII-a, au obținut premii individuale la concursuri/olimpiade școlare internaționale, recunoscute de către Ministerul Educației la o disciplină inclusă în lista disciplinelor de Bacalaureat, și care solicită echivalarea probei scrise respective, completează partea I și partea a III-a din cererea de înscriere;
(4) candidații care au obținut o certificare cu recunoaștere internațională a competențelor lingvistice și care solicită recunoașterea și echivalarea acestora cu proba C completează cererea de înscriere, precum și o cerere de recunoaștere și echivalare;
(5) candidații care au obținut o certificare cu recunoaștere europeană a competențelor digitale și solicită recunoașterea și echivalarea acestora cu proba D completează cererea de înscriere, precum și o cerere de recunoaștere și echivalare.

Documentele-tip de înscriere – completate și semnate – pot fi depuse la secretariatele unităților de învățământ-centre de examen sau pot fi transmise prin mijloace electronice/poștă, folosindu-se coordonatele indicate de secretariatele unităților de învățământ.

b2

În perioada 14—25 iunie 2021, pentru sesiunea iunie—iulie, respectiv în perioada 23—31 august 2021, pentru sesiunea august—septembrie, potrivit metodologiei, se echivalează/recunosc competențele lingvistice și digitale.

În aceste perioade, comisiile de bacalaureat din unitățile de învățământ liceal, cu atribuții în acest sens, vor calcula mediile candidaților și vor asigura echivalarea/recunoașterea nivelurilor de competență, la probele de profil din cadrul examenului național de Bacalaureat 2021.

Candidații din promoții anterioare, care au susținut în sesiunile anterioare de cel puțin de două ori examenul de bacalaureat și care se prezintă la toate probele examenului de bacalaureat achită suma de 367 lei.
Dosarele de înscriere se depun fie în format fizic, fie electronic sau prin poștă la liceul absolvit, cu următorul conținut
• 2 Fotografii 3/4 pentru Diploma de bacalaureat
• Copie certificat de naștere
• Copie carte de identitate
• Foaie matricolă
• Adeverință recunoaștere probe (pentru absolvenții din promoțiile anterioare)
• Cerere-tip de înscriere
• Cereri pentru echivalarea/recunoașterea probelor de competențe
• Cerere către inspectorul școlar general pentru candidații din alte județe.

 

Dan AGACHE

Distribuie pe:

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei