Tradiția aducerii Sfintei Lumini de la Ierusalim, inițiată în anul 2009, va fi continuată și în 2026, potrivit unui anunț oficial al Patriarhiei Române. Sfânta Lumină va fi adusă și în Eparhia Banatului Montan de o delegație a Episcopiei Caransebeșului de la Aeroportul Internațional „Traian Vuia” din Timișoara.
În seara zilei de sâmbătă, 11 aprilie 2026, Sfânta Lumină va fi adusă în țară de părintele arhimandrit Ioan Meiu, Superiorul Așezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte. Aceasta va fi preluată de delegații eparhiilor la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni, urmând ca ulterior să fie distribuită către toate parohiile din țară prin intermediul protopopiatelor și centrelor eparhiale.
În aceeași seară, în jurul orei 19:00, Sfânta Lumină va fi primită la Catedrala Patriarhală istorică „Sfinții Împărați Constantin și Elena” de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.
Reprezentanții Patriarhiei subliniază că aducerea și distribuirea Sfintei Lumini constituie un simbol profund al unității ecleziale și al comuniunii dintre credincioși, marcând bucuria sărbătorii Învierii Domnului Iisus Hristos.
Totodată, în contextul actual marcat de escaladarea conflictului din Orientul Mijlociu, există posibilitatea ca această tradiție să fie afectată doar în situații de forță majoră, imposibil de anticipat.
Pentru un astfel de scenariu, Patriarhia Română a anunțat că există o soluție de rezervă: Sfânta Lumină va putea fi oferită credincioșilor de la Catedrala Patriarhală din București, unde este păstrată neîntrerupt, într-o candelă specială, Lumina adusă în anul 2025.
Această măsură preventivă asigură continuitatea tradiției și oferă garanția că mesajul Învierii va ajunge la credincioși, indiferent de contextul internațional.
foto: Ziarul Lumina
Lorena POENARU

















