Siguranța în comunitate, prioritatea polițiștilor pe drumurile din județ!

Polițiștii Serviciului Rutier au desfășurat recent activități de informare și conștientizare a conducătorilor auto, inclusiv a celor de taximetre, și a cetățenilor străini care desfășoară activități lucrative pe raza județului nostru, oferind recomandări cu privire la respectarea regulilor de circulație și la conștientizarea consecințelor nerespectării legislației rutiere, după cum precizează IPJ Caraș-Severin.

La activități au participat peste 800 de persoane, dintre care 30 de cetățeni străini.

Totodată, polițiștii Biroului Siguranță Școlară împreună cu polițiștii rutieri au derulat astfel de activități de informare și conștientizare și în unități de învățământ preuniversitar din județ, implicând astfel elevii în creșterea siguranței rutiere, prin intermediul patrulelor școlare constituite în acest scop.

Inspectoratul de Poliție Județean Caraș-Severin va continua derularea acestor activități preventive pentru creșterea gradului de siguranță în rândul cetățenilor și al elevilor.

Lorena POENARU

 

Știrile zilei