Silvia Mihalcea, alături de iubitorii de lectură la Silent BookClub, organizat de Biblioteca Județeană

Lectura a fost în prim-plan la Biblioteca Județeană „Paul Iorgovici” din Caraș-Severin, unde a avut loc un nou eveniment Silent BookClub. Printre participanți s-a numărat și parlamentarul Silvia Mihalcea, invitată de managerul bibliotecii, Clara Constantin.

Evenimentul a fost dedicat lecturii și bucuriei de a citi, într-o perioadă în care timpul pentru o carte este, de multe ori, înlocuit de ritmul alert al vieții de zi cu zi.

Silvia Mihalcea a vorbit despre nevoia de a păstra lectura printre preocupările cotidiene, chiar și atunci când timpul disponibil este limitat.

„Într-o lume cu un ritm alert şi în care spunem tot mai des că «nu avem timp», cred că lectura ne amintește un lucru simplu: pentru ceea ce ne face bine merită să ne facem timp. Chiar și câteva pagini, într-o zi aglomerată”, a declarat Silvia Mihalcea.

Parlamentarul a remarcat și faptul că Biblioteca Județeană „Paul Iorgovici” ține pasul cu evoluția tehnologiei și oferă acces la lectură în mai multe formate, inclusiv electronic.

Silvia Mihalcea a recunoscut că citește și în format digital, folosind un Kindle, însă spune că revine cu plăcere la cartea tipărită.

„Recunosc, și eu am cedat tentației tehnologiei și citesc și de pe Kindle, dar mă întorc mereu cu mare plăcere la cartea clasică, pe hârtie”, a mai transmis parlamentarul.

În opinia sa, cartea tipărită și lectura digitală nu trebuie puse în opoziție, important fiind ca oamenii, în special tinerii, să fie atrași către lectură.

„Până la urmă, nu cred că trebuie să alegem între ele. Important este să citim. Iar dacă noile tehnologii îi pot aduce pe tineri mai aproape de cărți și de bibliotecă, cu atât mai bine”, a mai spus Silvia Mihalcea.

La eveniment au participat, de asemenea, profesorul Ionuț Gârtoi, președintele PSD Reșița, și Livia Magina, directorul Muzeului Banatului Montan.

Silent BookClub este un concept prin care iubitorii de lectură sunt invitați să se întâlnească într-un cadru relaxat și să își dedice timp cititului, promovând astfel lectura ca activitate accesibilă și firească în viața de zi cu zi.

Lorena POENARU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei