22.8 C
Reșița
miercuri, 23 aprilie 25

Silvia Mihalcea: „Camera Deputaților adoptă proiectul de lege pentru instituirea Zilei Banatului Montan”

Camera Deputaților a adoptat, cu o largă majoritate, proiectul de lege privind instituirea zilei de 15 iunie ca „Ziua Banatului Montan”. Proiectul a fost inițiat de către parlamentarii PSD Silvia Mihalcea, Marius Isac și Luca Mălăiescu, care au mulțumit colegilor lor pentru sprijinul acordat în votarea acestei inițiative importante pentru regiunea Banatului Montan.

În calitate de inițiator, alături de domnul deputat Marius Isac și domnul senator Luca Mălăiescu, le mulțumesc colegilor pentru acest vot și, în egală măsură, vreau să mulțumesc și parlamentarilor care au semnat alături de noi această inițiativă!”, a declarat Silvia Mihalcea, subliniind importanța acestei legi pentru identitatea culturală și istorică a regiunii.

La dezbaterile din Camera Deputaților, alături de parlamentari au fost prezenți președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu, un grup de primari și tineri din județ, care au participat activ la susținerea acestei inițiative. De asemenea, pentru a marca acest moment semnificativ, Silvia Mihalcea și colegii săi au realizat o fotografie la bustul lui Eftimie Murgu, aflat în Palatul Parlamentului.

Legea a fost adoptată și urmează să fie promulgată de către Președintele României, iar începând cu 15 iunie 2025, Banatul Montan va avea o zi dedicată în fiecare an. Această dată va reprezenta o celebrare a tradițiilor, a identității istorice, a patrimoniului cultural, a diversității naturale și a multiculturalismului regiunii.

De acum înainte, data de 15 iunie va reprezenta în fiecare an o celebrare a tradițiilor, a identității istorice, a patrimoniului cultural, a diversității naturale și a multiculturalismului Banatului Montan!”, a adăugat parlamentarul Mihalcea, exprimându-și optimismul pentru viitorul regiunii.

Astfel, această lege va oferi ocazia de a pune în valoare frumusețile naturale și tradițiile culturale ale Banatului Montan, consolidând legătura comunității cu istoria și valorile sale.

Lorena POENARU

1 COMENTARIU

  1. Bine, și acum că ați terminat cu legea asta care e un fel de frecție la piciorul mesei, poate faceți vreun proiect de lege care să și aducă ceva .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei