Silviu Hurduzeu: „Am încheiat scandalul în judeţ, am iniţiat o colaborare cu toate UAT-urile!”

Președintele PSD Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu, susține public că împărtășește în aceste vremuri mohorâte, atât la propriu, cât și la figurat, cu locuitorii județului, acceași frustrare față de ceea ce s-a întâmplat la alegerile prezidențiale, precum și neîncrederea cu care se confruntă societatea românească.

În egală măsură, liderul social-democrat și președinte al CJ Caraș-Severin, crede că acest „amurg de an” își are partea lui pozitivă, context în care Silviu Hurduzeu a precizat:

În postura mea de lider politic la nivelul judeţului nostru, împărtăşesc frustrarea multora faţă de ceea ce s-a întâmplat cu alegerile prezidenţiale. Înţeleg foarte bine că problema cea mai mare cu care se confruntă societatea românească este neîncrederea. Suntem divizaţi, trăim în bule atomizate, suntem mai puţin dispuşi la dialog.

În egală măsură, acest amurg de an are, totuşi, darul de a ne fi trezit la realitate. De a înţelege că nu există o primăvară permanentă şi că, pentru valorile în care credem, trebuie să luptăm permanent. Iar eu, din postura de preşedinte al CJ Caraş-Severin şi de lider judeţean al PSD, îmi asum această nevoie de schimbare pe care oamenii o cer.

De aceea, am încheiat scandalul în judeţ, am iniţiat o colaborare cu toate UAT-urile, încercăm să obţinem finanţări pentru proiecte majore şi, din primăvară, sunt convins că vom putea începe lucrările de investiţii în infrastructura judeţeană atât de aşteptate.

Sunt convins că vom ieşi din acest impas doar împreună, doar înţelegând că fiecare dintre noi trebuie să-şi îndeplinească datoria şi doar acceptând o cultură a dialogului. Acesta este şi mesajul cu care merg la Bucureşti la Consiliul Politic Naţional al PSD. Partidul din care fac parte trebuie să înveţe din ceea ce s-a întâmplat, să se schimbe şi să vorbească încă şi mai mult cu românii. Nu strică nici mai multă smerenie. La fel cum proiectele începute trebuie duse la bun sfârşit”. 

Lorena POENARU

 

1 COMENTARIU

  1. ”Partidul din care fac parte trebuie să înveţe din ceea ce s-a întâmplat …”

    Ce să mai învețe?
    Să scoată penelei (ziși național ”liberali”, nu camarazi legionari) din MAI (SRI, etc), cei precum vela, predoiu (și argații lor) sau îi asimileze în propriul partid, prin coaliție comasată de funcții, ca și până acum?
    Petele de pe blazon și reputația nu se pot spăla niciodată!

Comentariile sunt închise.

Știrile zilei