Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu, susține că România a intrat în recesiune tehnică, iar principalele cauze sunt măsurile de austeritate adoptate de actualul Guvern.
Potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică, economia României a înregistrat două trimestre consecutive de contracție, ceea ce înseamnă, din punct de vedere tehnic, intrarea în recesiune.
„Având în vedere că, în prima jumătate a anului 2025, am avut creștere, este clar că această recesiune este efectul Bolojan. Pot să intre toți postacii din lume ai PNL și USR să mă critice, dar realitatea este că, dacă tai mereu, dacă reduci investițiile, dacă mărești taxele și impozitele, efectele vor fi mereu o criză economică și un dezastru social”, a declarat Hurduzeu, făcând referire la premierul Ilie Bolojan.
Liderul social-democrat atrage atenția că România a mai trecut prin situații similare în trecut, iar consecințele au fost negative pentru populație. În acest context, Hurduzeu amintește de perioada guvernelor conduse de Traian Băsescu și Emil Boc, dar și de anii regimului Nicolae Ceaușescu, când plata datoriei externe a dus la un colaps economic și la scăderea drastică a nivelului de trai.
„Sunt de acord că trebuie făcute eforturi pentru reducerea deficitului, dar nu într-o manieră pompieristică și heirupistă. Everything everywhere all at once este calea spre dezastru”, a mai spus președintele CJ Caraș-Severin.
Silviu Hurduzeu consideră că soluția pentru relansarea economiei este adoptarea rapidă a bugetului și reluarea investițiilor, în special la nivel local.
„Eu sper că, după acest duș rece, premierul va înțelege că avem nevoie de buget și că este nevoie de investiții în infrastructura locală. Perseverența pe calea actuală ne-ar aduce aminte de celebrul citat al lui Iorga cu privire la cine e consecvent până la capăt”, a concluzionat Hurduzeu.
Lorena POENARU

















”… dacă mărești taxele și impozitele, efectele vor fi mereu o criză economică și un dezastru social”, a declarat Hurduzeu, făcând referire la premierul Ilie Bolojan.
–
Corect!
Oricine a trecut prin școala primară știe din istorie că sub acei conducători care au asigurat libertate comerțului prin reduceri de taxe s-a dezvoltat economia în țara românească.
Și invers.
Bolojaf ăsta se pare că nu a prea fost pe la școală ci doar a cheltuit bani publici prin Oradea (banii altora).
Ca și tăițelu.
Alea care le-făcut Ciolacu??????😄😄😄🤮🤮🤮
Si șpăgile colectate din “ investiții” scad drastic!
De acord nea Hurdu-Zeu! Jos Bolojan!
Terminați odată cu toată mascarada și faceți ce trebuie, lăsați pilele acasă, pensiile speciale să dispară, judecătorii să își facă treaba. Ați distrus un județ și acum o țară.