Deputatul social-democrat, Silviu Hurduzeu critică modul de acțiune al liberalilor în privința combaterii COVID 19.
„Păcat că liberalii pierd o bună ocazie să tacă și să arate că mai au totuși o minimă decență. Dacă vor să vadă cu ochii lor diferența dintre ce a făcut actualul ministru al Sănătății, comparativ cu predecesorii lui, în privința combaterii COVID 19, să meargă la Vălenii de Munte, în județul Prahova, la inaugurarea unuia dintre centrele de evaluare, din rețeaua celor peste 230 de astfel de centre, unde oamenii primesc tratament ambulatoriu”, afirmă parlamentarul PSD de Caraș-Severin.
Silviu Hurduzeu le atrage atenția liberalilor că ar trebui să renunțe la acuzații și să conștientizeze rapiditatea cu care au fost găsite soluții de către ministrul Alexandru Rafila, în mai puțin de două luni de la preluarea mandatului.
„Având în vedere specificul variantei Omicron, indicatorul esențial este gradul de spitalizare/ocupare ATI și deocamdată nu sunt motive de îngrijorare.
E patetic cum încearcă unii lideri liberali să iasă din conul de umbră cu acuzații bombastice.
Dacă ar avea minim bun simț ar vedea că, în mai puțin de două luni de la preluarea portofoliului, ministrul Alexandru Rafila a reușit să vină cu soluții rapide, ceea ce nu au reușit să livreze în doi ani ceilalți miniștri ai Sănătății din Guvernele Orban și Cîțu”, a mai declarat deputatul cărășean social-democrat, Silviu Hurduzeu.
Lorena POENARU
Uau… Mare, foarte mare specialist în COVID-19, acest domn Hurduzeu!
„Silviu Hurduzeu critică modul de acțiune al liberalilor în privința combaterii COVID 19”
–
Adică modul meleţeanului de lăptăreasă de armeniş?