Consiliul Județean Caraș-Severin, în colaborare cu Centrul Județean de Cultură și Artă, pregătește o serie de manifestări culturale și artistice pentru a marca cea de-a doua ediție a Zilei Banatului Montan, sărbătorită oficial pe 15 iunie. Evenimentele se vor desfășura atât la Reșița și în județ, cât și la nivel înalt, în Parlamentul României.
Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu, a oferit detalii despre programul din acest an, subliniind caracterul divers al sărbătorii: „Ca și anul trecut și în acest an vor fi evenimente dedicate Zilei Banatului Montan, care se vor desfășura și la Reșița și în județ, dar și în Parlamentul României.
Vor debuta vineri, în sala de ședințe a Consiliului Județean un simpozion, «Banatul, memorie vie a diversității», organizat de Muzeul Banatului Montan în colaborare cu partenerii noștri sârbi. Duminică vom avea o expoziție în foaierul Consiliului Județean, în fața sălii de ședință, dedicată artiștilor din Banatul de Munte și vom avea piese ale sculptorului Constantin Lucaci, aduse atât de la București – există în Parlamentul României expuse lucrări ale sculptorului, dar și cele existente la Bocșa. Apoi vom continua cu obișnuitul spectacol de muzică populară la care vor evolua soliști consacrați din Banatul de Munte, dar și ansambluri folclorice din Banatul de Munte, din Reșița și din Caransebeș. Iar luni, la Parlament, de asemenea, vor fi evenimente dedicate acestei zile a Banatului Montan.
Evenimente care vor fi organizate ca și spectacolul din Centrul Civic, la care vreau să îi invit pe reșițeni, dar nu doar pe reșițeni, ci pe toți bănățenii, vor fi organizate cu sprijinul Centrului Județean de Cultură și Artă Caraș-Severin”.
Pe scena din centrul civic al Reșiței vor urca mari nume ale folclorului bănățean, precum Ramona Vița, Andreea Chisăliță, Petrică Miulescu Irimică, Dumitru Teleagă, Gabi Zaharia, Dumitru Stoicănescu și Bebe Marinescu, acompaniați de Orchestra profesionistă „Semenicul”. Atmosfera va fi completată de jocurile tradiționale puse în scenă de ansambluri din Reșița și Caransebeș. Spectacolul va fi prezentat de Felicia Stoian și Sergiu Taban.

Ziua Banatului Montan a devenit oficială printr-o lege inițiată la începutul anului 2025 de deputatul Silvia Mihalcea și susținută de marea majoritate a parlamentarilor cărășeni.
Karina TINCUL

















