Angajamentele României față de Comisia Europeană cu privire la reducerea capacităților energetice poluante pune România în situația de a rămâne dependentă de importurile de energie electrică, în condițiile în care țările care erau exportatoare de energie și-au restrâns sau au sistat livrările către terți.
În aceste condiții, una dintre variantele viabile pentru România ar fi încheierea lucrărilor la capacitățile energetice hidro începute în anii anteriori și începerea producției de energie electrică verde, așa cum solicită Bruxelles-ul. Deputatul Silviu Hurduzeu, președintele organizației PSD Caraș-Severin, insistă pe adoptarea legislației care să permită acest lucru:
„Vom depune în regim de URGENȚĂ, în corelare cu decizia Curții Constituționale a României, proiectul privind FINALIZAREA lucrărilor. România are nevoie de această lege, e o crimă economică abandonarea unor hidrocentrale aproape gata terminate, în condițiile actualei crize energetice.
Sunt 11 hidrocentrale aflate în diferite stadii de finalizare, unde șantierele vor rămâne blocate în continuare, din vina USR, care a ignorat interesul vital al țării și a băgat bețe-n roate, prin contestarea proiectului la CCR. 7 luni a pierdut România din cauza USR, iar regretele pentru atitudinea teribilist-iresponsabilă, manifestate public de unii exponenți ai săi, sunt ipocrit-inutile!“, a precizat deputatul PSD de Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu.
Dan AGACHE
„Angajamentele României față de Comisia Europeană cu privire la reducerea capacităților energetice poluante” – astea au fost angajamentele unor neaveniți aflați la putere, care au negociat prostia aia de PNRR. Unde a fost peeseedee atunci ? Nu le-a auzit nimeni gura. Nu s-au opus nici mocioarcă, nici hurduzău și nici alții care acum pozează în „salvatorii” României.
Acum vine hurduzău să ne explice el cum îi pasă peeseedee-ului de economia țării și cum se „războiește” el cu USsR ca să deschidă acele hidrocentrale, care de fapt sunt egale cu zero iș se distruge tot mediul înconjurător.
Recomand acestui hurduzău să se uite la documentarul de mai jos și pe urmă să vorbească:
Link-urile nu sunt permise
„Vom depune în regim de URGENȚĂ, în corelare cu decizia Curții Constituționale a României, proiectul privind FINALIZAREA lucrărilor. România are nevoie de această lege …”
–
Care ”corelare” din moment ce legea asta se pare că a fost declarată neconstituțională de către CCR?