fbpx
19.7 C
Reșița
duminică, 28 mai 23

Silviu Hurduzeu: „PSD a avut dreptate în privința modificării PNRR“

Deputatul PSD de Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu, președintele organizației județene a acestei formațiuni politice, a anunțat că Uniunea Europeană va accepta o renegociere a Programelor naționale de Redresare și Reziliență în contextul actualei crize energetice.

„Despre decizia Comisiei Europene de a permite modificarea PNRR, pot să vă spun că PSD a avut dreptate în privința modificării PNRR astfel încât să se țină seama de contextul economic în care aflăm.

Pensiile nu puteau fi înghețate pe 48 de ani, cum voia USR, în condițiile creșterii explozive de prețuri la energie și alimente. Comisia Europeană a anunțat oficial că acceptă modificarea planurilor naționale de recuperare economică, pentru a face față crizei energetice. Astfel Comisia Europeană îi contrazice pe toți cei care spuneau că România nu va putea modifica PNRR“, a precizat deputatul social-democrat Silviu Hurduzeu.

spot_img

O astfel de modificare ar permite, între altele, ca acel procent din PIB alocat pensiilor să poată fi majorat sau eliminat.

Dan AGACHE

Ai imagini sau informatii care ar putea deveni o stire?
Trimite-ne un mesaj la numarul 0722441304 sau pe WhatsApp la 0751193203.

1 COMENTARIU

  1. ”… pentru a face față crizei energetice.”

    Parcă Radu Vasile a stricat mineritul … avea dreptate Cozma?

    **Link-urile nu sunt permise!**

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei