Silviu Hurduzeu: Școala reîncepe în aceleași condiții: incertitudine, haos, confuzie!

scoala

De astăzi, elevii români s-au reîntors la cursuri cu prezență fizică. Parlamentarul cărășean Silviu Hurduzeu critică aspru modul în care a reînceput școala după lunga vacanță de primăvară. Deputatul social-democrat nu ezită să îi apostrofeze pe guvernații care au gestionat „prost” învățământul în pandemie.

Școala reîncepe în aceleași condiții de incertitudine, haos și confuzie cum era și înainte de vacanța forțată impusă din cauza certurilor din Coaliție.

De 5 săptămâni, decizia este tot la stadiul „vom analiza”, „vom vedea”. După 8 luni de zile, guvernanții și-au dat seama cât de prost au gestionat școala în pandemie. Nu au niciun argument epidemiologic pentru care în tot acest timp au privat de educație elevii din ciclul primar.

„Din păcate, guvernanții sunt la fel de nepregătiți ca în urmă cu o lună, atunci s-au certat și au închis școlile”, a declarat parlamentarul de Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu.

Ministrul Educatiei, Sorin Cî mpeanu, a explicat că raportat la rata de infectare din fiecare zi de vineri se va stabili cum se desfășoară cursurile în săptămâna următoare.

182751276_1865406413619101_4259538111927032430_n

 

Lorena POENARU

Distribuie pe:

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei