Silviu Hurduzeu, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, solicită deblocarea urgentă a posturilor neocupate din cadrul Spitalului Județean de Urgență Reșița. Liderul administrației județene atrage atenția că, deși s-au realizat investiții masive în modernizarea și dotarea spitalului, echipamentele medicale performante nu pot fi utilizate la capacitate maximă din cauza deficitului de cadre medicale.
„Mă alătur și eu în sprijinul solicitării făcute de managerul Spitalului Județean de Urgență Reșița, dr. Cristian Toader, de deblocare a posturilor neocupate din secțiile unității sanitare. Am făcut eforturi mari pentru modernizarea și dotarea corespunzătoare a SJUR pentru a oferi pacienților condiții mai bune și opțiuni de tratament mai eficiente, dar unele aparate zac efectiv nefolosite din lipsa personalului.
Eu am purtat o discuție în acest sens în primăvară cu ministrul de atunci, Alexandru Rogobete, și răspunsul era favorabil. Din păcate însă, după demiterea Guvernului Bolojan, toate aceste posturi au fost blocate. Nu degeaba spunem noi că această situație cu un Executiv demis de trei luni generează o comă instituțională fără precedent”, afirmă Silviu Hurduzeu.
Conform președintelui CJ Caraș-Severin, pentru deblocarea posturilor, nu este necesară inițierea sau schimbarea unei legii, fiind suficient un ordin de ministru. „Sunt poziții care sunt bugetate pentru anul 2026 și care nu generează presiune financiară suplimentară”, mai adaugă Silviu Hurduzeu.
Potrivit unor declarații anterioare ale managerului SJUR, dr. Cristian Toader, deficitul cel mai critic de personal se înregistrează în prezent la nivelul secțiilor de Neurologie, Medicină Internă și Chirurgie. Este nevoie în primul rând de asistenți medicali și infirmieri, dar și brancardieri și medici.
Karina TINCUL


















