Uzina Constructoare de Mașini (UCM) Hidroelectrica Reșița se consolidează tot mai mult ca un element esențial în asigurarea independenței energetice a României. Acesta joacă un rol strategic în reabilitarea și modernizarea infrastructurii energetice a țării, contribuind la buna funcționare a unor instalații esențiale, precum hidrocentrala Porțile de Fier, după cum precizează președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu.
Recent, hidroagregatul 1 (HA1) al acestei hidrocentrale a fost repus în funcțiune, iar o parte importantă a procesului de reparare a fost realizată chiar la UCMH Reșița, unde butucul acestuia a fost recondiționat, explică președintele CJ. O veste la fel de importantă este faptul că, în această primăvară, același tratament va fi aplicat și hidroagregatului 4 (HA4). Aceste lucrări sunt de o importanță deosebită, având în vedere dimensiunile colosale ale pieselor ce trebuie realizate și recondiționate, iar acest lucru este posibil datorită muncii și priceperii inginerilor și muncitorilor din Reșița, care lucrează la comanda Hidroelectrica, după cum a mai precizat președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu.
Hidrocentrala Porțile de Fier joacă un rol crucial în producția de energie electrică din România, cele șase hidroagregate aflate în funcțiune acoperind aproximativ 10% din necesarul de energie al țării. Astfel, fiecare lucrare de modernizare sau reparare a acestora reprezintă un pas important în menținerea funcționalității acestei resurse energetice esențiale.
În acest context, subliniază Hurduzeu, strategia energetică a României se centrează pe dezvoltarea și modernizarea hidrocentralelor, iar la UCMH se discută deja despre un proiect ambițios ce vizează investiții importante pe termen lung. Potrivit unui plan de investiții de un miliard de lei, UCMH va beneficia de o sumă semnificativă, care va fi utilizată atât pentru dezvoltarea resursei umane, cât și pentru modernizarea capacităților de producție și halelor de fabricație. Concret, aproximativ 500 de milioane de lei vor fi alocate pentru investiții directe, iar restul sumei va fi folosit pentru lucrări de modernizare, retehnologizare și mentenanță la capacitățile de producție ale Hidroelectrica.
Aceste investiții sunt esențiale pentru asigurarea unui viitor sustenabil pentru UCMH, dar și pentru întreaga industrie energetică din România. Silviu Hurduzeu, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, subliniază importanța acestora, evidențiind faptul că reindustrializarea zonei Banatului Montan reprezintă cheia succesului economic al regiunii. „Cu astfel de lucrări putem să ne fălim. Așa putem dezvolta economia. Așa putem să generăm locuri de muncă bine plătite”, a declarat Hurduzeu.
În final, președintele CJ Caraș-Severin a transmis mulțumiri tuturor angajaților de la UCMH pentru dedicarea și priceperea cu care își desfășoară activitatea. Viitorul, spune acesta, sună promițător, iar eforturile de astăzi vor construi o bază solidă pentru un viitor energetic sustenabil pentru România.
Lorena POENARU


















Baietiii … energia „hidro” nu aduce independenta energetica, singura energie care aduce independenta energetica este energia obtinuta cu turbine cu abur (abur care poate fi facut cu pacura, cu carbune, cu gaz sau atomic). Energia „hidro” nu se foloseste decat la „orele de varf” si asta peste energia „termo”, in restul zilei se foloseste energia „termo”. Despre energia solara si eoliana nici nu are rost sa mai vorbim.
UCMH = uzina constructii mașini hidroenergetice!
Nu Hidroelectrica, pentru Dumnezeu dar mai ales pentru Hurduzeu!
Silviu Hurduzeu: UCM Hidroelectrica Reșița – Pilon al independenței energetice a României!
–
Adică suveranism (măcar energetic) când ENEL – România este o companie fondată în Italia?
”În 2020 însă, grupul italian a renunțat la intenția de a vinde participații, fie și minoritare, la companiile pe care le deține în România.”:
ro.wikipedia.org/wiki/Enel_Rom%C3%A2nia
Așa este?
Enel a vandut in 2024 toate activele din Romania firmei grecesti ppc.
Da, Public Power Corporation (PPC).
Și oricum, Enel era firmă de distribuție. Hidroelectrica produce, dar și distribuie.