Parafrazând seria de filme nelipsite din această perioadă a anului „Singur acasă“, deținuții din penitenciare vor fi și ei, sau cel puțin așa se intenționează, singuri de…Crăciun. Nu, nu sunt interzise vizitele și nici pachetele celor de acasă pentru cei ce-și ispășesc pedepsele în penitenciarele din România. Nu, ei vor fi singuri, fără…gardieni!
Polițiștii de penitenciare refuză să mai intre în serviciu, iar în zilele care urmează vor refuza să mai primească infractori, să acorde vizite deținuților, iar de Crăciun și de Revelion vor lăsa pușcăriile nepăzite. Sindicatele din penitenciare cer deblocarea legii salarizării unitare, deblocarea normelor de echipare și de hrană, dar și eliminarea discriminărilor în ceea ce privește pensiile militare de stat.
Deviza lor: „Păzim România de tâlhari, dar ne cerem scuze românilor că nu îi putem păzi de hoții din Guvern“.
„Guvernul României a reușit „performanța” de promite majorarea cu doar 100 de lei a salariilor polițiștilor, militarilor și polițiștilor de penitenciare, pentru a susține sutele de mii de sinecuri, corupția și iresponsabilitatea în cheltuirea banilor publici, în timp ce somnorosul șef al statului se lăfăie într-un lux supărător de extravagant, plătit de un prim-ministru fomist de putere și cu vocație de președinte de țară.
Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) consideră că lipsa de interes a guvernanților față de structurile din sectorul de apărare, ordine publică și securitate națională afectează calitatea serviciilor oferite cetățenilor de aceste instituții fundamentale ale statului, făcându-le neatractive, spre bucuria infractorilor care ușor, ușor pun stăpânire pe România”, arată un comunicat al FSANP.
Dan AGACHE


















Deviza lor: „Păzim România de tâlhari, dar ne cerem scuze românilor că nu îi putem păzi de hoții din Guvern“.
–
Păi chiar colegii dumneavoastră (unii), ”milițieni” pe ”tarlaua liberă”, sunt copoii care tâlhăresc cetățeanul pentru guvern!
Și pentru ei, cu prioritate (unii), că doar fiecare trăiește de acolo unde ”lucrează”.
Cine se aseamănă se adună (în structuri infracționale organizate, iresponsabile penal sau civil).
Dovada: ”(6) Pentru pagubele produse prin faptele poliţistului prevăzute la alin. (5) se angajează răspunderea statului, în condiţiile legii.”
(L. 218/2002, art.41)
Prinde orbul, scoate-i ochii …