Sistemul sanitar românesc, o vacă bună de muls pentru toate partidele aflate la guvernare

A

Faptul că diferența dintre sistemul sanitar românesc nereformat și căpușat din toate părțile și sistemele sanitare occidentale este la fel de mare precum distanța de la pământ la lună, nu mai miră pe nimeni. Rar mi-a fast însă dat să și recunoască cineva acest lucru, cu atât mai mult cu cât persoana respectivă este și medic și om politic mai mult sau mai puțin.

Invitat în interviul live din această săptămână pe Reper24, doctorul Romeo Dumitrescu, directorul interimar al Direcției de Sănătate Publică a județului Caraș-Severin are și explicația pentru aceasta situație: „La noi parcă, parcă s-a început o reformă foarte, foarte serioasă, dar într-o anumită zonă; în zona mediană., deci nici cu începutul, nici cu sfârșitul. Pentru mine începutul,  linia întâi este reprezentată de medicina de familie, unde medicii au fost sechestrați în cabinete unde trebuie să facă numai scriptologie și tot felul de documente justificative în loc să practice medicina adevărată. (…) Pe de altă parte, sistemul de urgență a fost pus la punct și a ajuns la performanțe deosebite. Problema e că acest sistem de urgență a tocat foarte mulți bani și a pretins că a rezolvat cazuri. Adică: iau pacientul de acasă, îl duc la spital și clamez că am rezolvat situația. N-ai rezolvat nimic, atâta doar că l-ai adus foarte repede la spital, unde a ajuns să se facă clinica UPU. Adică tocare de bani cu bolnavi cronici cărora le dăm perfuzii, facem analize, facem investigații inclusiv computer tomograf, facem ecografii, aducem pentru consult medici de toate specialitățile și atunci noi suntem marii clinicieni de la Unitatea de Primiri Urgențe și tocăm banii, care sunt comparabili ca valoare cu secții foarte serioase“.

Pe de altă parte, e ceea ce se întâmplă cu spitalele din România. De la fenomenul acesta de medicina primară care trebuie reformat, la medicina de urgență care a fost reformat dar a ajuns la niște situații care nu trebuie să continue și în final la locul în care s-a rezolvat cazul fie pe cale chirurgicală, fie pe cale medicală, unde reforma s-a oprit. În orașul mitic, numit orașul lui Mitică, s-au dezvoltat o droaie de spitale private. Cum? Luând paturile de la spitalele județene și-au făcut niște spitale de lux, care într-adevăr fac un lucru extraordinar: folosesc personalul de la spital, folosesc materialele de la spital, folosesc biochimia și bacteriologia de la spital și fac contract cu casa de Asigurări. Ăsta nu e spital privatizat. Această tocare de bani și o serie de cercuri vicioase, nu sunt reformă a sistemului sanitar,  ci o plagă produsă sistemului sanitar. Asta ca să nu mai spun ce au făcut miniștrii de finanțe cu fondurile financiare“.

Doctorul Romeo Dumitrescu a acuzat și faptul că așa zisa acreditare a spitalelor nu a însemnat altceva decât o fraudă, pentru că li s-au luat banii spitalelor pentru acreditare și nici o unitate sanitară din România nu a fost acreditată.

 

Dan AGACHE

Distribuie pe:

Stiri similare

1 Comentariu

  1. marius

    dl.doftore ati ajuns de rasu curcii…sa lasati halatul alb in prag de pensionare pentru un salariu injumatatit ca director…oare care i scopul sa va murdariti asa….???

    Raspunde

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei