„Situația de acum nu am întâlnit-o niciodată“ – afirmă primarul din Bănia

 

bania

Locuitorii comunei Bănia l-au ales pe Alexandru Albu în fruntea obștii, luând în calcul experiența sa în administrația publică, dragostea și respectul pentru oameni. Cu toate că planurile sale sunt multe și o parte dintre ele de mare anvergură, posibilitatea de a le transpune în practică până la finalul mandatului este limitată, din considerente financiare:

Am fost și primar, și viceprimar, am fost și consilier județean, dar ceea ce s-a întâmplat la sfârșitul anului trecut este de nedescris. Au fost acordate sume importante de bani doar către primăriile liberale, fără ca noi, ceilalți să beneficiem de un singur leu măcar. Și noi avem proiecte, și noi vrem să aducem bunăstare locuitorilor, și noi avem cetățeni care au votat cu liberalii în comună. Ei nu au oare dreptul la o viață mai bună? Proiectele noastre sunt doar pentru unii sau pentru întreaga comunitate“ – se întreabă retoric edilul din Bănia, Alexandru Albu.

În perioada în care am fost consilier județean nu s-a întâmplat niciodată, dar niciodată, ca o comună să fie lăsată pe dinafară, să nu primească niciun ban. Ne-am așezat la masă și am discutat solicitările fiecărei localități, proiectele aflate în derulare, sumele necesare pentru cofinanțări și am împărțit fiecăruia, în funcție de cât am avut în bugetul județului. Sper ca acum, la împărțirea banilor pentru acest an, domnul Dunca să se gândească la faptul că domnia sa este președinte peste tot județul nu doar peste jumătate, conduse de primari liberali. Sper să nu se întâmple și în Caraș-Severin ceea ce s-a întâmplat la sfârșitul anului trecut cu banii de la Guvern“ – a mai afirmat Alexandru Albu în cadrul unei emisiuni Reper24 live.

Dacă va găsi înțelegere și sprijin financiar, primarul din Bănia are în plan o serie de proiecte de interes pentru locuitori, cum ar fi: alimentarea cu apă a satului Gârbovăț și suplimentarea pentru Bănia, o conductă de canalizare care să deverse în stația de la Bozovici, alimentarea cu gaz metan a comunei și un drum comunal, peste deal până la Eftimie Murgu, care ar scurta considerabil distanța dintre cele două localități.

 

Dan AGACHE

Distribuie pe:

Stiri similare

1 Comentariu

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei