Președintele PSD Sorin Grindeanu a anunțat că social-democrații nu vor mai înainta nicio altă propunere în negocierile pentru formarea noului Guvern. Anunțul liderului social-democrat a venit la scurt timp după negocierile de la Cotroceni, Sorin Grindeanu afirmând că „spațiul compromisului este epuizat” și că social-democrații nu se tem de votul cetățenilor.
„PSD a fost mereu constructiv în ceea ce privește găsirea unei soluții pentru ca România să aibă un guvern cu puteri depline. A venit momentul ca celelalte partide așa-zis pro-occidentale să spună dacă doresc cu adevărat să formeze o majoritate sau preferă să prelungească criza politică.
PSD nu va participa la o spirală nesfârșită a condițiilor ce se schimbă în permanență, apoi să fim încontinuu mințiți, stând la masă cu președintele României.
PNL-USR-UDMR urmăresc doar să amâne o decizie politică pentru a rămâne pe funcții și privilegii”, a transmis Sorin Grindeanu, după ce președintele Nicușor Dan a anunțat că discuțiile cu liderii PSD, PNL, USR și UDMR s-au încheiat fără un acord privind formarea unei majorități.
Președintele PSD a adăugat că partidul pe care îl conduce a urmărit de la bun început „formarea unui guvern stabil și funcțional”, acesta respingând ideea reluării rotației premierilor, argumentând că PNL a exercitat deja prima parte a acestui mecanism în cadrul acordului politic anterior.
„PSD nu acceptă să ofere doar voturile. Nu există guvernare fără asumarea responsabilității. Nu vom susține formule în care alții conduc iar PSD este chemat doar să sprijine măsuri care nu țin cont de impactul socio-economic”, a transmis Sorin Grindeanu, adăugând că PSD este pregătit să guverneze.
REPER 24

















