-3.4 C
Reșița
marți, 14 ianuarie 25

Sorin Grindeanu: „Timișoara are acum un aeroport așa cum merită”

Prezent la inaugurarea noului terminal al aeroportului Traian Vuia din Timișoara, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu a afirmat: „a crescut sub ochii mei, an de an, și mă simt împlinit să-l văd astăzi finalizat”.

„În doar un an, numărul celor care vor beneficia de acest terminal va putea ajunge la 3 milioane de călători, o creștere cu peste 50 de procente față de anul anterior. Iar beneficiile acestei investiții se vor reflecta atât printr-o sporită dezvoltare a municipiului Timișoara, cât și a întregii zone de vest a țării. Și nu ne vom oprim aici! Noul terminal este doar unul dintre obiectivele importante dezvoltate în zonă de Ministerul Transporturilor”, adaugă el.

Potrivit lui Sorin Grindeanu, urmează modernizarea liniei de cale ferată care va asigura legătura între Gara Timișoara Est și Aeroport, proiect care presupune și construcția unui nou sector de cale ferată dublă și electrificată.

„Gara de Nord din Timișoara este în plin proces de modernizarea, iar anul acesta se vor finaliza lucrările. În această vară, se va deschide și circulația pe Centura de Sud a municipiului și estimez că va fi semnat contractul pentru construcția Centurii de Vest a Timișoarei. La aceste obiective de infrastructură se va adăuga bineînțeles contractul pentru construcția Autostrăzii Timișoara – Moravița, pe îl vom lansa în licitație tot în 2024. Toate sunt proiecte care solicită multă muncă și determinare. Dar care odată finalizate au un impact pozitiv atât regional, cât și național. Toate sunt obiective care nu au culoare politică și pe care oricine ocupă poziția de ministru al Transporturilor este obligat să le finalizeze cu succes”, mai spune Sorin Grindeanu.

 

Dan AGACHE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei