Sala de ședințe a Consiliului Județean Caraș-Severin a fost gazda unei importante întâlniri organizate în cadrul proiectului „Integris: Inițiative de Integrare a Migranților în România – desfășurate în Regiunea 5”, proiect derulat de AIDRom – Asociația Ecumenică a Bisericilor din România, în parteneriat cu Asociația Filantropica Oradea, Instituția Prefectului Județul Timiș, Instituția Prefectului Județul Caraș-Severin și Instituția Prefectului Județul Bihor.
Evenimentul a reunit reprezentanți ai instituțiilor publice, specialiști în domeniul migrației, experți juridici și factori implicați în procesul de integrare socială a migranților, având ca obiectiv consolidarea cooperării interinstituționale și identificarea celor mai eficiente soluții pentru sprijinirea persoanelor provenite din afara Uniunii Europene care aleg să trăiască și să muncească în România.
În deschiderea întâlnirii a luat cuvântul prefectul județului Caraș-Severin, Cristian Gâfu, care a subliniat importanța unei abordări unitare și responsabile în gestionarea fenomenului migrației și necesitatea implicării tuturor instituțiilor în susținerea integrării sociale și profesionale a migranților.
De asemenea, Cătălina Niculescu, manager de proiect din partea AIDRom, a evidențiat necesitatea implementării proiectului „Integris”, accentuând faptul că integrarea migranților reprezintă un proces complex ce presupune acces la informație, sprijin juridic, învățarea limbii române și facilitarea adaptării culturale și sociale. Aceasta a arătat că proiectul vine în sprijinul migranților prin crearea unor mecanisme eficiente de suport și colaborare între instituții și organizații neguvernamentale.
Un punct important al întâlnirii l-a constituit prezentarea susținută de Lucian Ferescu, care a abordat cadrul legislativ privind migrația și drepturile cetățenilor străini aflați în România. Acesta a explicat principalele reglementări care vizează șederea, dreptul la muncă și obligațiile legale ale migranților, oferind participanților o perspectivă clară asupra provocărilor administrative existente.
Totodată, inspectorul-șef Iancu Panduru din cadrul ITM Caraș-Severin, a prezentat situațiile identificate de instituție în relația dintre angajatori și lucrătorii străini, subliniind importanța respectării legislației muncii și a protejării drepturilor angajaților migranți. La rîndul ei, Elena Solomonesc, directorul Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Caraș-Severin, a ținut să transmită că în ciuda eforturilor dintre AIDRom și partenerii instituționali care își dau interesul pentru acest demers, fără un rezultat concret, întregul proiect ar putea rămâne într-o notă de teoretizare.
În cadrul dezbaterilor, consilierul juridic AIDRom, Khalil Ahmad, a vorbit despre dificultățile reale întâmpinate de migranți în procesul de integrare în societatea românească. Printre principalele provocări menționate s-au numărat barierele culturale, adaptarea la valorile și normele sociale din România, precum și dificultățile în învățarea limbii române, aspect esențial pentru integrarea profesională și socială.
Întâlnirea Grupului de lucru de suport a evidențiat beneficiile colaborării dintre autorități, organizații neguvernamentale și instituții cu atribuții în domeniu, contribuind la dezvoltarea unui cadru de cooperare eficient pentru sprijinirea migranților. Prin astfel de inițiative, proiectul „Integris” își propune să promoveze incluziunea socială, respectarea drepturilor fundamentale și construirea unor comunități mai deschise și mai solidare.
Evenimentul de la Reșița confirmă importanța dialogului instituțional și a implicării active a tuturor actorilor relevanți în crearea unor politici și practici eficiente de integrare, într-un context european în care mobilitatea și migrația reprezintă teme de actualitate și interes major.
Sergiu TABAN



















