5.7 C
Reșița
joi, 09 decembrie 21

Strada Ardealului din Caransebeș este, în sfârșit, asfaltată

După o serie de întârzieri ale constructorului, astăzi s-a finalizat asfaltarea străzilor Mihai Viteazu și Ardealului din municipiul Caransebeș, unele dintre cele mai tranzitate artere rutiere din municipiu.

„S-a lucrat și zi și noapte pentru a profita de vremea relativ bună. Asfaltarea s-a terminat în urmă cu doar câteva minute (NR: luni, 22 noiembrie, ora 11:00). De fapt mai au doar vreo 10 metri pătrați și sunt gata. De aici echipele se vor deplasa în curtea liceului CD Loga unde asfaltul era tot mâncat de vreme“, a declarat pentru Reper24, Florin Bogdea, city managerul municipiului de pe Timiș și Sebeș.

spot_img

Pe acest tronson de carosabil se va efectua și marcajul rutier, dar nu mai devreme de 30 de zile, timp necesar pentru ca porii din asfalt să se închidă.

Următoarea acțiune de asfaltare se va desfășura pe platoul din fața Spitalului Municipal din Caransebeș: „Noi schimbăm acum bordurile acolo, după care se va trece la frezarea asfaltului și turnarea unui covor nou. E vorba de acel inel unde sunt și parcările, intrarea în curtea spitalului a ambulanțelor, dar acolo va fi un asfalt mai fin“, a mai precizat Florin Bogdea.

În paralel, Serviciul Public de Întreținere și Reabilitare din cadrul Primăriei Caransebeș a început o acțiune de curățenie în curtea Spitalului Municipal.

Dan AGACHE

 

Ai imagini sau informatii care ar putea deveni o stire?
Trimite-ne un mesaj la numarul 0722441304 sau pe WhatsApp la 0751193203.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei