Măsurile de restructurare administrativă impuse de guvernul condus de Ilie Bolojan încep să producă efecte vizibile în administrațiile locale din România, iar primăriile de comune sunt printre cele mai afectate. Reducerile de personal și reorganizările interne pun presiune pe funcționarea instituțiilor deja vulnerabile, aflate în multe cazuri la limita resurselor.
Un exemplu concret este Primăria Marga, unde organigrama a fost serios afectată de noile măsuri. Primarul Nicolae Beg a anunțat că a fost nevoit să renunțe la cinci angajați, o decizie pe care o descrie drept dureroasă, dar inevitabilă în contextul actual.
„A trebuit să facem aceste reduceri pentru a ne încadra în noile cerințe. Nu a fost o decizie ușoară”, a transmis edilul, vizibil afectat de situație.
Primărie cu personal redus, dar sarcini tot mai multe
După restructurare, administrația locală din Marga va funcționa cu doar 11 angajați, ceea ce ridică semne de întrebare privind capacitatea instituției de a gestiona eficient toate responsabilitățile. Pentru a face față noilor condiții, atribuțiile vor fi redistribuite.
Astfel, sarcinile contabilei vor fi preluate de angajata responsabilă cu achizițiile publice ale UAT-ului, care are și calificare în domeniul contabil. Deși soluția este una de compromis, ea reflectă realitatea cu care se confruntă multe primării mici: personal puțin, dar obligații administrative tot mai complexe.
Nemulțumiri față de guvern și susținere pentru retragerea PSD de la guvernare!
În plan politic, primarul de la Marga, Nicolae Beg, a comentat și decizia Partidul Social Democrat de a nu-l mai susține pe premierul Ilie Bolojan, afirmând că această poziție ar fi trebuit adoptată chiar mai devreme.
„Trebuia făcută de mai multă vreme pentru că noi suntem într-o situație limită, iar domnului premier Bolojan nu pare să îi pese de situația unităților administrativ-teritoriale și de nevoile noastre. Suntem la limita subzistenței!”, a declarat edilul Beg.
Presiune tot mai mare pe administrațiile locale
Evident, cazul primăriei din comuna Marga nu este unul izolat. Tot mai multe primării din mediul rural se confruntă cu dificultăți similare, în contextul unor politici de reducere a cheltuielilor care nu țin cont, spun edilii, de realitățile din teritoriu. Lipsa personalului, volumul mare de muncă și resursele limitate riscă să afecteze direct serviciile oferite cetățenilor.
În lipsa unor măsuri compensatorii sau a unui dialog real între guvern și autoritățile locale, administrațiile comunale avertizează că funcționarea lor va deveni din ce în ce mai dificilă, iar comunitățile locale vor resimți din plin aceste schimbări.
Sergiu TABAN


















V-ați supărat ca munciți prea mult, ca se taie fonduri și nu mai puteți ține zilele comunei, orașelor , și din banii mei , de ce?,ca la alegerile viitoare să v-a securizati voturile oamenilor, nu v-a convine mergeți în privat să lucrați ,
Cât plătește Lăiță pentru un astfel de așa-zis articol ?