Străzi și curți inundate în Caraș-Severin! Pompierii au fost solicitați să intervină în peste 20 de cazuri

61588691_643837179430275_285648795864137728_n

 

Ploile căzute astăzi au provocat din nou probleme în județul Caraș-Severin. Pompierii militari cărășeni au fost solicitați să intervină în Caransebeș și Bocșa, după ce mai multe străzi au fost inundate. Apele au ajuns și în curțile oamenilor, care au chemat de urgeță pompierii, temându-se să nu le fie inundante și casele. 

În urma manifestării fenomenelor meteorologice de azi, au fost afectate două localități: Bocșa și Caransebeș. Echipajele noastre au intervenit în 20 de situații pentru evacuarea apei, majoritatea problemelor fiind în Bocșa“, precizează Elena Tarla, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Semenic al județului Caraș-Severin.

Un caz mai special a fost pe Calea Severinului din Caransebeș unde apa a ajuns inclusiv în curtea școlii. De altfel, oamenii din zonă se plâng că ar avea probleme de fiecare dată când plouă puțin mai mult.

 

Conform meteorologilor vremea va fi instabilă și în următoarele zile.

Sâmbătă seara a fost depășită cota de atenție pe pârâul Vornic, la Ramna cu 3 cm, informează reprezentanții ISU.

 

61466031_644690712624214_7926722806056747008_n 61470515_604543563387695_4939011403110416384_n 61476612_2429602470629421_5033393000202371072_n 61590471_2371970372881385_1918985203099893760_n 61841310_326417131369424_6282363541349466112_n 61847189_253862978810054_4058943939548282880_n 61879218_2372501159439267_4478837976972918784_n 62115657_2487842921226448_7312510399323045888_n 62154065_850368255319965_269490639270313984_n

Karina TINCUL

 

Distribuie pe:

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei