Pine Hill, proiectul turistic dezvoltat în inima zonei Poiana Mărului – Valea Bistrei, județul Caraș-Severin și asupra căruia și-a pus o vie amprentă unul din cei mai activi consilieri județeni cărășeni, Ovidiu Bistrian, s-a calificat în finala galei „România ești tu”, o competiție națională dedicată inițiativelor autentice românești și oamenilor care construiesc valoare în comunitățile lor. Evenimentul își propune să aducă în prim-plan proiecte care pun în evidență identitatea locală, munca românească și tradițiile, contribuind la dezvoltarea durabilă a zonelor din care provin.
Proiectul Pine Hill a impresionat juriul prin modul în care promovează turismul autentic românesc, respectul față de natură și modul responsabil prin care valorifică frumusețile naturale ale Banatului de Munte. Amplasat într-un cadru montan deosebit, la Poiana Mărului, Pine Hill îmbină confortul modern cu designul inspirat din specificul natural al zonei, oferind turiștilor o experiență de cazare unică și autentică.

„Pentru noi, această calificare este o bucurie, dar și o responsabilitate. Reprezentăm Banatul de Munte cu cinste și ne dorim ca prin munca noastră să arătăm că în această parte a țării există potențial turistic real, curat și autentic. Mulțumim organizatorilor pentru sprijinul acordat proiectelor românești și pentru încrederea că România poate fi construită prin noi înșine”, a declarat Ovidiu Bistrian, inițiatorul proiectului.
Calificarea Pine Hill în finala galei „România ești tu” confirmă faptul că Banatul de Munte devine o destinație turistică tot mai apreciată și mai vizibilă pe harta României, datorită investițiilor locale și implicării oamenilor care cred în valoarea zonei.

Pe lângă activitatea antreprenorială, Ovidiu Bistrian este și consilier județean din partea PNL, cunoscut pentru implicarea sa constantă în acțiuni civice și de voluntariat. Acesta este președintele PNL Oțelu Roșu și candidează în acest an la funcția de primar al orașului Oțelu Roșu, având ca obiectiv dezvoltarea comunității locale și valorificarea potențialului turistic și economic al zonei.
Finala „România ești tu” reprezintă o oportunitate importantă de promovare și recunoaștere națională pentru proiectele care demonstrează că România autentică se construiește prin inițiativă, respect pentru tradiție și viziune modernă.

Lorena POENARU


















