20.2 C
Reșița
duminică, 15 iunie 25

„Sufletul, inima și mintea mea au rămas aici”! Tudor Deaconu, cetățean de onoare al județului Caraș-Severin!

Este un moment deosebit cu care te întâlnești doar o dată în viață. Mă bucur că am primit această distincție pentru că sufletul, inima și mintea mea au rămas aici”, a declarat, emoționat, profesorul Tudor Deaconu, cel căruia i-a fost decernat astăzi titlul de cetățean de onoare al județului Caraș-Severin. Propunerea de acordare a acestei distincții fostului director al Casei Corpului Didactic a venit din partea consilierului județean Lucian Voina și a fost aprobată cu unanimitate de voturi la ședința forului județean din luna ianuarie.

De altfel, Lucian Voina a fost și cel care a rostit laudatio la adresa celui care i-a fost pe vremuri profesor: „Mărturisesc că am avut emoții astăzi pentru că fac parte din generațiile formate de domnul profesor Tudor Deaconu, fiindu-mi profesor și în gimnaziu și în liceu, la Liceul de Arte Sabin Păuța. Cred că după un parcurs didactic profesional impecabil, timp de 45 de ani, merita cu prisosință decernarea acestui titlu de cetățean de onoare. Cred că și dl. profesor a fost emoționat pentru că inițiativa a venit de la mine, un fost elev al dumnealui, ceea ce cred că i-a adus multă satisfacție”, a precizat, la finalul ceremoniei Lucian Voina.

Lucian Voina

Profesor de matematică la bază, ceea ce nu l-a împiedicat însă să ajungă director al Liceului de Artă Sabin Păuța din Reșița și ulterior al Casei Corpului Didactic din Caraș-Severin, Tudor Deaconu s-a remarcat de-a lungul carierei printr-o asiduă și diversificată activitate, având în permanență atenția îndreptată către problemele învățământului și educației din județ, după cum a remarcat Romeo Dunca, președintele CJ Caraș-Severin și gazda ceremoniei de astăzi.

Se întâmplă și la noi lucruri frumoase, ne apreciem valorile. Suntem onorați că am putut găzdui o ceremonie atât de importantă, să putem aduce mulțumiri dlui Deaconu. Participanții la eveniment au putut auzi câte lucruri minunate, utile pentru învățământul din această țară le-a putut face un matematician cu ureche muzicală”, a mai apreciat Romeo Dunca, cel care înmânat lui Tudor Deaconu cea mai înaintă distincție acordată de forul județean cărășean.

Romeo Dunca

Cu o carieră didactică de peste 45 de ani petrecută în județul Caraș-Severin, dintre care aproape 18 la cârma Casei Corpului Didactic, Tudor Deaconu a apreciat titlul primit astăzi ca o încununare a activității sale didactice.

Este un moment deosebit cu care te întâlnești doar o dată în viață. Și pentru asta mulțumesc Consiliului Județean, dlui președinte, lui Lucian Voina, fostul meu elev care a depus proiectul. Folosesc prilejul și pentru a mulțumi tuturor instituțiilor, tuturor celor prezenți și care mi-au fost aproape toți acești ani și m-au sprijinit și m-au ajutat. Acest titlu pot să îl dedic elevilor mei, colegilor mei, celor care mi-au fost aproape.

Este un titlu care mă onorează, mă bucur că sunt cetățean de onoare al Caraș-Severinului pentru că sufletul, inima și mintea mea au rămas aici. Liceul de Artă și Casa Corpului Didactic au fost cea de-a doua mea casă.

Sunt mândru de ceea ce au ajuns elevii Liceului de Artă, de ceea ce am făcut prin cursurile de formare pentru cadrele didactice din județul Caraș-Severin, pentru că în primul rând, prin cursurile organizate am dorit să schimb mentalitatea. Schimbând mentalitatea, să ne apropiem mai mult de elevi, să folosim empatia în orele de la clasă și să valorizăm oamenii cu care lucrăm”, a mai adăugat profesorul Tudor Deaconu.

Tudor Deaconu

Tudor Deaconu a ieșit la pensie în 2018, după o carieră exemplară, închinată școlii, profesorilor și elevilor. Nu uitați, în această seară, de la ora 18:30 profesorul Tudor Deaconu va fi live în studioul Reper24.

Karina TINCUL

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei