Sunt prea mulți primari în România, este de părere Ioan Popa! Numărul edililor ar trebui redus la jumătate!

popaaa

România are prea multe UAT-uri și implicit prea mulți primari, este de părere edilul reșițean Ioan Popa, în opinia căruia este nevoie urgentă de o reorganizare și eficientizare a administrației publice. Președintele PNL Reșița speră ca guvernul liberal să își asume regionalizarea și reorganizarea administrativă a țării, dacă va reuși să iasă câștigător la viitoarele alegeri parlamentare.

„Suntem prea mulți primari în România, ar trebui să fim maxim jumătate. La comune, în Franța nu există UAT sub 2.500 de locuitori și în Germania nu există primărie sub 3.200. Eu vă pot da exemplu de comună în județul Caraș-Severin, în Banatul de Munte cu 86 de locuitori, care are Consiliu Local, primar, secretar, contabil, reprezentant ISU. Se cheamă Brebu Nou.

De ce credeți că nu ni se dau cotele de impozit pe venit, defalcate pe firme? Nouă ne dau la început de lună o găleată «uite frate ăștia sunt banii tăi». Eu le-am cerut la Ministerul de Finanțe, pe vremea lui Teodorovici, top 10 contribuabili la impozite pe salarii că vreau să îi premiez, să le arăt reșițenilor cine le dă lor banii de dezvoltare. Mi-au spus că nu se poate, că îmi dau totul la grămadă. Practic ne fură bani de la cei care suntem pe plus și dau bani la aceste comune care au câțiva locuitori”, a afirmat Ioan Popa, în cadrul unei intervenții în direct la postul de televiziune B1.

Primarul reșițean este de părere că regionalizarea, despre se vorbește deja de ani de zile, fără să se întâmple însă nimic concret, ar trebui să se realizeze pe modelul Agențiilor de dezvoltare regionale, deci o regiune să cuprindă câte 4-5 județe. Pe de altă parte, Ioan Popa, și-a exprimat speranța că guvernul liberal își va asuma sarcina de a duce la îndeplinire regionalizarea și eficientizarea administrației locale.

O spun public, dacă Guvernul Ludovic Orban, după alegerile din toamnă, din iarnă, nu va face reorganizarea României, pe mine personal m-au pierdut. Dacă vom avea o majoritate confortabilă, de dreapta, și nu facem reorganizarea administrativă, suntem cei mai mari idioți din istoria României”, a mai afirmat edilul reșițean.

 

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

9 Comentarii

  1. imoGen

    În loc să-și bată capul cu regionalizarea, mai bine ar lua măsuri pentru atragerea investitorilor și crearea locurilor de muncă la Reșița.
    Până acum a pus niște polistiren pe fațade, a montat o balustradă și a turnat niște asfalt. În rest ?

    Raspunde
    1. Titus

      In rest, construieste un oraș butic pentru functionarii publici. Reșița e un oraș închis de mult timp. Toți școliții pe la Eftimie Murgu ajunși directori in diverse instituții de stat vor sa aibă pe ce să-și cheltuiască salariile de +5000 de lei pe aici. Crezi ca lor le pasa de investitori sau de ceilalți cetățeni. Scopul lor e sa stea perpetuu in funcții publice sa aibă un salariu, pentru ca niciunde altundeva nu ar performa decât in Primăria Reșița, CJCS, AJFP, politie sau consiliul local. Si pentru rudele lor mai proaste există Politia Locala. E un loc pentru toți, tb doar sa ai pile, cunoștințe si relații.

  2. patrunjel

    De ce va plangeti de locuri de munca? Eu lucrez in constructii , se cauta oameni, veniti la noi in constructii si veti avea salarii cu care poti trai linistit , dar si multe ore muncite se aduna intr-o luna .
    Chiar si la birouri sunt locuri de munca ing in constructii ,arhitecti, diriginte de santier,

    Raspunde
    1. imoGen

      Să lucrezi 10-12 ore pe zi, inclusiv sâmbătă și să-ți dea 1500-2000 ron la final de lună ? Astea-s salarii cu care să trăiești liniștit ?

  3. zero

    „O spun public … suntem cei mai mari idioți din istoria României”, a mai afirmat edilul reșițean.

    Asta ştim.

    Raspunde
  4. Aurel

    Pt imoGen! E rușine să muncești în construcții? De unde 1500- 2000 lei, când minimul e 3000? Rămâne alternativa Sparanghelul, mergeți sănătoși! Vă întoarceți dc o vrea Dl .

    Raspunde
    1. imoGen

      3000 e brutul, nu netul.
      În plus, majoritatea firmelor de construcții plătesc la negru angajații. Le fac contracte pe salar minim și plătesc cât vor.

  5. Petru Suliman

    Clar ..primarul ,,taițel” a pus ochii pe festivalul de la Gărana .Acolo sunt nemți,timisoreni la greu ..deci e loc virgin,bun de ..prăduială..

    Raspunde
  6. Gratian

    Popa baga apa si canalizarea ,apoi asfaltarea in carietele tale si nu te interesa deplitica Uat-urilor .Cand le faci toate asteajos palaria . te piti gandi si lao functie de senator ceea ce iti doresti deocamdata ciocu mic si sporka treaba.Vela e sefu …!

    Raspunde

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei