Într-un moment în care scena politică românească pare mai degrabă un experiment de laborator decât un sistem democratic funcțional, liderul PSD din Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu, vine cu o interpretare fără menajamente: România nu traversează doar o criză politică, ci una de încredere profundă, cuantificabilă și mai ales inflamabilă.
„80% dintre români cred că direcția e greșită”
Pentru Hurduzeu, actualul demers al PSD nu este o simplă manevră de culise, ci „o asumare politică a unei realități”. O realitate dură: majoritatea covârșitoare a românilor consideră că țara merge într-o direcție greșită și nu îl mai vor pe Ilie Bolojan în funcția de premier.
În această logică, susținerea pentru Bolojan devine o nișă electorală: votanții USR și o parte dintre cei ai PNL. Restul? Spectatori sau opozanți ai unui guvern pe care Hurduzeu îl consideră deja decuplat de la voința populară.
„USR cu 12 procente, dirijorul din umbră”, în opinia lui Hurduzeu
Unul dintre cele mai acide puncte ale discursului lui Silviu Hurduzeu vizează rolul USR-ului de pe eșichierul politic, descris ca fiind „partidul de 12%” care conduce, în mod ilegitim, România.
Ironia situației, subliniată implicit, este că într-un sistem democratic bazat pe majorități, influența politică nu pare să respecte întotdeauna matematica electorală. Sau, cel puțin, nu pe cea acceptată de PSD.
Moțiunea de cenzură: de la procedură la „supapă de siguranță”
După retragerea sprijinului politic, spune Hurduzeu, demisia premierului ar fi fost un gest de „decență”. În lipsa acestuia, singura opțiune rămasă este moțiunea de cenzură — ridicată aici la rang de mecanism vital:
„Nu este o simplă procedură parlamentară, ci supapa de siguranță a unei oale sub presiune care stă să explodeze.”
În traducere liberă sau cu alte cuvinte dacă nu cade Guvernul, va risca să cadă răbdarea publică.
Colaborarea cu AUR: „strict tehnică”, dar eficientă
Despre parteneriatul cu AUR, Hurduzeu adoptă o poziție pragmatică: este o înțelegere punctuală, limitată exclusiv la moțiunea de cenzură.
Argumentele sunt simple și, în logica politică actuală, greu de combătut: electoratul AUR își dorește, la rândul lui, plecarea lui Bolojan;o moțiune comună maximizează șansele de reușită, evitând competiția inutilă între opozanți.
Cu alte cuvinte, nu este o alianță; este eficiență parlamentară cu termen de expirare.
Ipocrizia adversarilor, în vizor
Criticile venite dinspre PNL și USR sunt catalogate drept „rizibile”. Hurduzeu amintește că dialogul cu AUR nu este o invenție PSD, iar precedentul există, inclusiv în cazul moțiunii împotriva guvernului condus de Florin Cîțu.
Mai mult, schimbările de discurs sunt ironizate: AUR este acceptabil când susține o anumită tabără și devine „toxică” când o contestă. Un standard flexibil, adaptat intereselor momentului.
Două scenarii și o doză de scepticism
Într-o poziție prezentată cu aceeași ocazie pentru Reper24, președintele ales al Consiliului Județean Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu, schițează viitorul în termeni binari:
Moțiunea eșuează iar Guvernul rămâne, eventual consolidat prin metode discutabile.
Moțiunea trece iar de aici se deschid două variante:
Tototdată, liderul PSD Caraș Severin nu exclude refacerea coaliției fără Bolojan sau un nou guvern, posibil tehnocrat (variantă pe care o consideră „proastă pentru România”).
Un lucru este însă clar: PSD nu intenționează să guverneze alături de AUR, indiferent de rezultat, un deziderat pe care Hurduzeu îl preia de la fostul său coleg de bancă, Sorin Grindeanu și pe care îl susține public.
Fără alte subtilități, Hurduzeu îl descrie pe Ilie Bolojan drept „un măcelar politic”, responsabil pentru o serie de măsuri economice dureroase: creșteri de taxe, înghețări de venituri și o presiune fiscală tot mai mare.
Imaginea lui Bolojan este a unui lider care nu doar că nu a salvat situația, ci a împins-o „de pe marginea prăpastiei direct în hău”.
Termenul avansat, 20 mai, pentru instalarea unui nou guvern, sugerează o grabă justificată prin necesitatea stabilității. Cheia rămâne, însă, la Nicușor Dan, chemat să faciliteze o majoritate „transparentă”, fără a ceda presiunilor de imagine.
Până atunci, România rămâne în acest paradox familiar: toată lumea vrea stabilitate, dar fiecare contribuie, metodic, la instabilitate. Iar „oala sub presiune“, invocată de Hurduzeu, continuă să fiarbă, cu capacul ținut, deocamdată, doar de proceduri parlamentare.
Sergiu TABAN
