Sute de amenzi pe șosele din Caraș-Severin!

Peste 600 de amenzi au fost aplicate de polițiștii cărășeni la finalul săptămânii trecute. Conform reprezentanților Inspectoratului Județean de Poliție Caraș-Severin, s-a acționat pe raza întregului județ, în vederea prevenirii și combaterii principalelor cauze generatoare de accidente rutiere. Peste jumătate dintre amenzi au fost acordate conducătorilor auto care au călcat prea tare pedala de accelerație.

Polițiștii rutieri și cei cu atribuții pe linie de poliție rutieră au continuat acțiunile reactiv-preventive, pentru a-i face pe participanții la trafic să conștientizeze riscurile la care se expun dacă nu respectă regulile rutiere.

Pentru abaterile constatate, polițiștii au aplicat 622 de sancțiuni contravenționale, dintre care 360 pentru nerespectarea limitelor legale de viteză impuse pe anumite tronsoane de drum.

53 de conducători auto și pasageri au fost sancționați pentru că nu au purtat centura de siguranță”, precizează Alina Boeru, purtătorul de cuvânt al IPJ Caraș-Severin.

32 de conducători auto care nu au respectat regulile privind depășirea și alți 14 care au depășit cu peste 50 km/h limita legală de viteză, au fost sancționați contravențional, concomitent cu suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

Pentru abaterile constatate, au fost reținute în vederea suspendării 42 de permise de conducere și retrase 34 de certificate de înmatriculare.

 

Karina TINCUL

Știrile zilei