8.2 C
Reșița
miercuri, 12 noiembrie 25

Tabăra din inima satului va ajunge la Băuțar

O inițiativă a Bisericii Ortodoxe Române, „Tabăra din inima satului“ va ajunge în această vară și în Valea Bistrei, la Băuțar. Primarul comunei Băuțar, Romeo Silviu Răduță, a dezvăluit pentru cititorii Reper24 câteva din acțiunile programate pentru copiii din Caraș-Severin, dar și pentru cei din comună.

„Am avut până acum 3 întâlniri cu cei care se ocupă de aceast proiect, cu părintele Ciucur de la Reșița. E ceva nou pentru noi, copii sunt foarte încântați. Au activități extraordinare, recreative și toată lumea este încântată. În această vară, între 11 și 15 iulie vor fi aici la noi, la Bucova și la Băuțar. Cred că va fi ceva extraordinar“, a spus Romeo Răduță.

Cazarea copiilor și masa vor fi asigurate la pensiunile din zonă, iar de partea financiară se va ocupa Primăria și composesoratele din zonă.

„Sincer în ultimele dăți, copiii din tot județul au fost foarte încântați. La ultima tabără cei 35 de copii au fost foarte fericiți. Activitățile le-au desfășurat în sala mare a composesoratului din Bucova, la un centru de zi din comună, unde au avut loc activități în aer liber, în pădure și toți au spus că vor să revină“, a mai adăugat edilul din Băuțar.

Dan AGACHE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei