11.3 C
Reșița
vineri, 24 octombrie 25

Tabără la Bozovici pentru copiii ucraineni și români: Inițiativă sprijinită de autorități

În aceste zile, un grup format din 18 copii din Ucraina și 18 copii români de etnie ucraineană participă la o tabără organizată la Bozovici, unde descoperă frumusețile Banatului Montan. Inițiativa aparține Filialei Caraș-Severin a Uniunii Ucrainenilor din România și a beneficiat de sprijinul autorităților județene.

„Cred că e o inițiativă lăudabilă pe care am sprijinit-o. Bucuria acestor copii, care mai uită de teroarea adusă de un război care nu este al lor, arată că iubirea față de aproapele aflat în suferință se întoarce asupra celui care face binele”, a declarat președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu.

Acesta a subliniat și importanța comunității ucrainene din zonă: „În județul Caraș-Severin se află o comunitate importantă de etnici ucraineni – peste 2.500 la ultimul recensământ. Suntem al patrulea județ ca număr din întreaga Românie”.

La deschiderea taberei au fost prezenți reprezentanții organizatorilor, primarul comunei Bozovici, Adrian Stoicu, precum și prefectul județului, Ioan Dragomir.

Lorena POENARU 

3 COMENTARII

    • Cum ieși drept în față și te tot duci până vezi o poieniță unde e ceață. Eee, și acolo te pui jos și te uiți ca măgaru-n ceață. Și dacă ai răbdare o să se ridice ceața și o să ai placuta surspriză sa vezi că tabăra nu e acolo.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei