fbpx
-0.3 C
Reșița
sâmbătă, 20 aprilie 24

Demisie anunțată în Consiliul Județean Caraș-Severin! „ Îi rog să vină cu această inițiativă”

„Este nevoie ca unul din cei doi vicepreședinți liberali să demisioneze până la ședința de la sfârșit de august”, susține președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Romeo Dunca. Declarația acestuia vine după ce în urmă cu aproximativ două săptămâni, acesta a admis că au loc negocieri între PNL și PMP privind refacerea majorității în CJ Caraș-Severin și că printre cererile celor de la PMP se numără un post de vicepreședinte al forului județean.

„Județul are proiecte bune care trebuie continuate. Ele sunt blocate, în mod iresponsabil, de alianța PSD care răspunde la comenzile unui lider depășit de timp”, afirmă Romeo Dunca, făcând referire la alianța PSD-PRO România-ALDE-PNȚCD și încă PMP, PMP care în opinia lui Dunca „se poate elibera de acest blestem care înseamnă alianța nefirească pe care o are cu PSD la nivelul județului nostru”.

Schimbarea se poate întâmpla la următoarea ședință, se declară optimist președintele Dunca. Asta dacă unul din cei doi vicepreședinți liberali, Marius Isac și Ovidiu Rădoi, este dispus să facă un pas în spate și să își dea demisia din funcție. Și, bineînțeles, dacă nici un alt consilier liberal nu „întoarce armele” pe modelul deja stabilit de Viorel Bașag, Bogdan Miloș și Camelia Ene.

Rămâne ca noi, cei din PNL, să ne ridicam la nevoile momentului, iar prin aceasta să servim dorința electoratului care ne-a dat 17 fotolii în CJ. E nevoie ca unul din cei doi vicepreședinți liberali să demisioneze până la ședința de la sfârșit de august. Îi rog pe această cale pe cei doi să vină cu această inițiativă, iar noi, la biroul politic județean, să alegem care dintre cei doi va avea onoarea de a îndrepta lucrurile și de a compensa prin propriul sacrificiu mizeria trădării celorlalți trei consilieri care au arătat lipsă de caracter.

Există momente în viață când orice om poate pricepe ușor, prin exercițiul exemplului, cuvinte mari care au rămas ca repere în istoria care a urmat de la rostirea lor și până azi. Napoleon Bonaparte spunea că de la sublim la ridicol nu e decât un pas. La noi acest lucru se va vedea în zilele următoare. O demisie onorabilă, înțeleasă ca spirit de sacrificiu în numele dorinței cetățeanului cărăşean care a votat majoritate PNL la CJ, sau penibilul luptei pentru un scaun, însoțit de justificările goale de conținut”, mai transmite Romeo Dunca.

Citește si:  Liberalii, ajunși la mâna PMP-ului, dispuși să renunțe la un post de vicepreședinte în Consiliul Județean Caraș-Severin!

Karina TINCUL

3 COMENTARII

  1. „Este nevoie ca unul din cei doi vicepreședinți liberali să demisioneze până la ședința de la sfârșit de august”, susține … Romeo Dunca.
    „Napoleon Bonaparte spunea că de la sublim la ridicol nu e decât un pas … O demisie onorabilă, înțeleasă ca spirit de sacrificiu …”

    Se apropie 23 August, miroase a insurecție liberală …

  2. Ca de obicei, va avea loc o targuiala ca la tarabă!
    Demisionez dacă ma puneți pe loc eligibil la alegerile parlamentare…
    Altfel nu vad rezolvarea problemei CJ – ului nostru drag!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei