fbpx
2.7 C
Reșița
sâmbătă, 20 aprilie 24

Șantier de 50 de milioane de lei, deschis la Reșița!

La Reșița se lucrează în prezent la viitorul drum ce va face legătura între zona centrală și cartierul Govândari, prin fosta zonă industrială Mociur.

Este un proiect în valoare de aproximativ 50 de milioane de lei, iar la finalizarea acestuia, conducătorii auto vor avea la dispoziție „cea mai rapidă opțiune pentru a ajunge cu mașina personală din Govândari spre Centrul Civic și invers”, după cum dă asigurări primarul Ioan Popa.

Lucrările sunt executate de firma Strabag, iar în prezent se intervine la terasament, se introduc conductele pentru canalizare și se fac săpăturile necesare pentru introducerea pilonilor de susținere pentru podurile cuprinse în proiect.

Edilul reșițean anunță și ce investiții urmează după finalizarea lucrările menționate mai sus:

  • reamenajarea intersecției dintre Calea Caransebeşului şi strada Căminelor;
  • lărgirea străzii Căminelor la trei benzi;
  • drum cu 2 benzi cu intrare din b-dul Muncii și 2 poduri peste Bârzava;
  • drum cu patru benzi, în lungime de 1,5 kilometri;
  • drum nou de legătură între strada cu patru benzi de circulație și strada Ţerovei;
  • un pod peste pârâul Govândari și două poduri rutiere peste râul Ţerova;
  • peste o sută de stâlpi de iluminat public.

Termenul de finalizare al proiectului este la sfârșitul anului 2024.

Citește si:  Proiectul tramvai nu se încadrează în termenul limită! Va fi finanțat prin alt program european!

Karina TINCUL

5 COMENTARII

  1. Un proiect discutabil, cu multe hibe! După 1,5 km la 4 benzi drumul continua pae lângă calea ferata, la doua benzi, după care ori treci bariera la str. Fântânilor ori continui pe fosta Calnicului… În caz de stat la bariera, sensul spre centru se blochează iar depășirea coloanei este problematica pentru care circula din sens invers…

    • La un proiect atât de important, ce mai contează cinci minute de stat la barieră? Credeți că cei care implementează lucrările au avut în vedere acest aspect?
      Amatori… de mers pe bicicletă!

    • Eu cred ca scopul acestui drum este sa asigure acces facil la noul Mall. Nu are nimic de-a face cu stat-ul la bariera sau cu str. Calnicului.

  2. Las’ că , cu banii de pe Semenic, meleoanele de coco ce vor curge ca Bârzava la vale, vom face centură ca-n China și tunel ca pe sub Canalul Mânecii!

  3. Barierele astea de la cfr sint marea pb a drumurilor noastre? Nu stiu proiectantii sa faca ceva sa le elimine si sa fluidizeze circulatia? Ce mai, ca la noi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei