Palatul Cultural din Reșița va găzdui în perioada 16-24 iunie, cea de-a treia ediție a Festivalului de teatru New Wave, o ediție „de mare ținută”, după cum dau asigurări organizatorii. În fața publicului reșițean se vor prezenta actori din România, Ungaria și Spania, printre care Pavel Bartoș și Zoltan Lovas, cireașa de pe tort reprezentând-o prezența a două trupe din Ucraina, inclusiv a Teatrului din Luhansk, bombardat de trupele ruse.
Festivalul va debuta vineri, 16 iunie, de la ora 19:00, cu „Visul unei nopți de vară”, o premieră a Teatrului de Vest din Reșița, în regia lui Florin Ionescu, la care toate biletele au fost deja vândute, dovadă că reșițenilor le place teatrul, dar și că sunt „patrioți”, după cum constata, amuzat, directorul teatrului reșițean.
„Este un vis vechi de-al meu să facem «Visul unei nopți de vară» la Reșița. Spectacolul este sold out, ceea ce mă bucură. Reșițenii au o formă de patriotism local foarte ciudată. La Visul este sold out de câteva zile și la spectacole precum Trash-ul spaniolilor sau Hadwig-ul lui Răzvan Mazilu sau chiar și Bartoș încă mai sunt locuri. Deși acelea sunt spectacole pe care le vezi o dată și la revedere. Visul se va mai reprograma la Reșița. Este al nostru”, declara Ionescu, în cadrul unei conferințe de presă susținută astăzi, pentru a anunța premiera spectacolului, dar și programul festivalului ajuns la cea de-a treia ediție.
O ediție „cu cea mai bună selecție de spectacole de până acum”, consideră Florin Ionescu, piesele acoperind o gamă largă de genuri, de la drame și musicaluri la teatru în mișcare, spectacole non-verbale, spectacole de teatru-dans.

„Vom avea pe scenă cea mai recentă premieră a lui Răzvan Mazilu. A avut loc în urmă cu vreo 3 săptămâni și este pentru prima dată când spectacolul iese din Bucureșți. Avem și vedete, dacă este să o luăm așa: Pavel Bartoș, începem cu el, apoi Zoltan Lovas de la Arad, într-un spectacol al Letei Popescu, îl avem pe nominalizatul Uniter de la Ploiești, Bogdan Farcaș, într-un spectacol regizat de Florin Piersic jr., deci avem niște nume importante în festival.
Avem Trash-ul, spaniolii care au fost și anul trecut și am considerat că ar trebui să îl vadă toată Reșița. Nivelul lor de performanță, din toate punctele de vedere, este foarte ridicat. A fost un plan de a-l juca afară, dar nu s-a putut din punct de vedere tehnic, plus că sunt anunțate și furtuni.
Ținând cont de selecția spectacolelor, cred că festivalul este unul de ținută și e apreciat de breaslă. Dacă la prima ediție, ne rugam noi de teatre să vină în festival, acum s-au mai înscris la selecție și după terminarea înscrierilor. Deci există interes pentru festival, ceea ce este un lucru îmbucurător și sper să rămânem pe panta asta ascendentă.
Cireașa de pe tort sunt cele două trupe din Ucraina. Oamenii aceia călătoresc 25 de ore în autocar ca să vină din nord-estul Ucrainei. Teatrul din Luhansk a fost bombardat, iar pentru a nu fi închis, actorii de la Luhansk joacă acum la Sumy. Vin de acolo ca să joacă teatru la Reșița. Ambele spectacole vor fi supra titrate, iar actorii sunt remarcabili. Unul despre spectacole este despre război”, a detaliat directorul Teatrului de Vest din Reșița.
Biletele sunt deja vânzare, prețurile variind de la 30-40 de lei la 90 de lei, în funcție de spectacol.

Karina TINCUL


















