Ținutele de vacanță trebuie să îndeplinească anumite criterii ca să fie apreciate atât vizual, cât și din punct de vedere al confortului. Ca să arăți excepțional și să te simți bine în hainele tale, ai nevoie de să-ți alcătuiești ținute cu corială relaxată, din materiale naturale și respirabile, care să fie adaptate tipului tău de corp. Practic, tot ce trebuie să faci este să alegi piese în tendințe, din noile colecții, să optezi pentru nuanțele care îți avantajează tenul și să faci asocieri de piese care să îți complimenteze silueta. Iată, mai jos, câteva sfaturi care te vor ajuta să-ți construiești ținute de vacanță remarcabile și cu adevărat utile.
- Identifică tipul tău de silueta și creează ținute pe stilul tău
Există 4 tipuri de corp: în formă de triunghi, de triunghi inversat, de clepsidră și de dreptunghi. Ca să poți obține maximum de la ținuta ta, ai nevoie să creezi un echilibru vizual al siluetei.
De exemplu, dacă ai corpul în formă triunghi, adică ai șoldurile late și umerii înguști, ai nevoie să porți topuri cu volum pe umeri alături de fuste sau pantaloni pe corp. De asemenea, culorile închise subțiază, iar cele deschise sau imprimeurile măresc. Ține cont și de aceste detalii când asortezi piesele.
Corpul în formă de triunghi inversat, cu umerii lați și șoldurile înguste, are nevoie de volum în partea de jos. Poți opta pentru fuste ample, până în pământ, croieli cloș, volane sau modele cu falduri și buzunare pe șolduri, pe la să le asociezi cu topuri simple, în nuanțe uni, de preferat închise.
Pentru silueta triunghi, care are umerii, talia și umerii pe aceeași linie, ai nevoie de piese cu volum atât în partea superioară, cât și cea inferioară și curele care marchează talia, pentru a crea o silueta echilibrată și feminină. Poți folosi piese în culori contrastate care delimitează și mai bine părțile corpului.
Iar silueta clepsidră poate fi îmbrăcată în orice. Practic, acest tip de corp este perfect, cu forme și talia definită. Poți purta rochii fluide, pantaloni largi cu topuri din mătase, salopetă, fuste mini sau orice îți place din noile tendințe.
- Ține cont de înălțime atunci când alegi o pereche de incaltaminte de dama
Încălțămintea este extrem de importantă în completarea ținutei. Ai nevoie să alegi pantofi sau sandale care să se potrivească atât cromatic, cât și ca stil, asocierilor vestimentare, dar, în același timp, care să îți echilibreze silueta pe înălțime.
De exemplu, dacă ești scundă sau ai picioarele groase, ai nevoie de sandale cu toc, de preferat în culoarea pielii, care alungesc vizual piciorul și îți oferă înălțime.
Dacă ești înaltă și suplă, poartă sandale plate sau pantofi sport, care te echilibrează.
Mai ales în timpul verii, încălțămintea confortabilă este extrem de importantă. Poartă pantofi sport cu talpa subțire sau cu platformă, în funcție de silueta ta, și bucură-te de vacanță fără să faci compromis de imagine și confort.