Torma:„Am primit propuneri de la majoritatea partidelor politice”! Care este următorul pas al primarului de la Moldova Nouă?

modelmic

Curtat de mai multe partide politice, primarul orașului Moldova Nouă, Adrian Torma, susține că încă nu știe ce direcție va alege și dacă va opta pentru a candida pentru un nou mandat la cârma orașului de pe malul Dunării. Torma se consideră în continuare membru PNL, deși  majoritatea din Biroul Permanent Județean al PNL Caraș-Severin a votat în urmă cu aproape o lună propunerea de excludere a acestuia. Edilul susține că a contestat decizia BPJ la Curtea de Arbitraj a partidului și că nu va lua nicio decizie până nu află rezultatul respectivei contestații.

Au fost propuneri de la marea parte a partidelor politice. Pe mine mă onorează că se gândesc la Moldova Nouă și la lucrurile bune pe care le-am făcut în zonă, dar deocamdată este prematur să purtăm o discuție. Urmează implementarea de proiecte europene, este multă treabă de făcut în acest moment până voi ajunge să cunosc decizia finală a partidului sau până voi fi pus în poziția de a lua o decizie finală.

Rămâne să vedem și dacă mai îmi doresc să mai candidez pentru această funcție sau pentru altă funcție politică. Logic aș spune că este normal să mai continui cel puțin două mandate. Rar de tot un primar a reușit să își pună în aplicare proiectele într-un mandat, dar ținând cont de context și de faptul că abordarea aceasta mai libertină a mea nu crează un confort în general în spectrul politic, este posibil să nu fiu eu compatibil cu ceea ce se întâmplă în mediul politic și să dau eu dovadă de înțelepciune și să  spun că atâta timp cât nu există o conexiune reală și ceea ce îmi doresc eu se poate și aplica, evident în forma în care îmi doresc eu, este mai sănătos să fac un pas înapoi și să las viitorii cai breji ai politicii din Moldova Nouă sau din județ să își ducă obiectivele la finalitate”, a declarat Torma.

Primarul de la malul Dunării susține că excluderea sa din PNL nu ar fi un câștig pentru formațiunea politică, ba chiar dimpotrivă și amintește de faptul că liberalii nu au mai avut un primar la Moldova Nouă din anul 1996 și că datorită lui s-a reușit coagularea organizației PNL din oraș.

Nu am greșit cu nimic, dimpotrivă trebuiau să mă laude. Am fost singurul primar care m-am dus călare peste Consiliul Județean și peste Mocioalcă. Te bucuri când vezi un luptător din ăsta care lasă deoparte tactul ăsta politic în care nu ne certăm la vedere și iese și spune lucrurilor pe nume. Nu este o victorie pentru PNL dacă Adi Torma va pleca acasă, este de fapt o înfrângere pentru PNL pentru că în cazul în care ar fi fost o stare de conflict, un lider adevărat, un părinte profesional încearcă să aplaneze, să înțeleagă, să fie înțelept, nu să exclude unul dintre primarii care încearcă să facă performanță”, mai adaugă Torma.

 

Karina TINCUL

Stiri similare

1 Comentariu

  1. alina

    Adișor majka, du-te la Lumina clisurii si a Carasului ca iti promite ea tot ce vrei sa auzi. Fă-te prieten cu Zake si matura-ti praful de pe toba pe la M9 ca sunteti gospodari rau. Ce iti mai pui intrebari la care sttii deja raspunsul? Tu cand te-ai afisat cu Lumina impotriva PNL nu te-ai gandit ca superi? Si ce dobanda ai avut? Te-a umplut lumina de bani si proiecte.

    Raspunde

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei