14.7 C
Reșița
vineri, 04 octombrie 24

„Town3d”, la final! „Tinerii din Reșița sunt foarte entuziaști în legătură cu știința”!

„Un real succes”, așa au descris inițiatorii, participanții și finanțatorii proiectul „Town3d”, ajuns săptămâna aceasta la final. Este vorba de unul din cele opt proiecte derulate anul acesta de Fundația Comunitară Banatul Montan prin Fondul Științescu.

„Town3d” este un proiect implementat de un grup de inițiativă format din studenți și cadre didactice de la Centrul Universitar Babeș-Bolyai din Reșița, prin care s-a urmărit dobândirea de către un grup țintă, format din 15 elevi, de cunoștințe privind materialele, tehnologia și executarea printării 3D cât și despre arhitectură, design și schițe, aplicate în acest domeniu.

„Proiectul a presupus ca să învățăm tinerii cum să folosească imprimantele 3D, dar și noțiuni legate de modelare, pe care, poate, am pus chiar mai mult accent, pentru că printarea, în sine, nu este cel mai complicat lucru. Este importantă și documentația, pașii și crearea unei baze. Consider că după acest curs, toți participanții au o bază solidă în cazul în care optează pentru o facultate sau un job care implică modelare 3D.

Noi am propus inițial cinci ateliere în cadrul proiectului, dar la cererea elevilor am făcut mult mai multe. Am avut inclusiv un atelier la festivalul Custom din Reșița. Rezultatele sunt vizibile, am realizat mai multe machete din oraș și nu numai, dar și multe curiozități de la participanți”, a precizat Deian Ardelean, unul dintre inițiatorii proiectului, care și-ar dori ca aceasta să continue și anul viitor. „Îmi doresc să facem ceva și pe reciclare, unde am putea să strângem diverse plasticuri și după aceea să le tocăm, să facem, din nou, fir pentru imprimantă și să le reutilizăm. Sper ca participanții de anul acesta să fie interesați și anul viitor, să îi punem în postură de mentori pentru cei care vor veni pentru prima dată”, a mai adăugat Deian.

 

 

Proiectul a ajuns la final cu o ceremonie de închidere și înmânarea de diplome și mici premii participanților, întâlnire de la care nu a lipsit nici Carmen Popa, directorul Fundației Comunitare Banatul Montan, care s-a declarat încântată de ce au reușit să realizeze tinerii de la UBB cu banii obținuți prin Fondul Științescu.

Town3d a fost un real succes, pentru mine a fost o mare bucurie faptul că inițiatorii au fost tineri, asta înseamnă că tinerii din Reșița sunt foarte entuziaști în legătură cu știința și vor să împărtășească din cunoștințele lor și celorlalți. Proiectul a fost unul cu adevărat Științescu, s-au implicat mai mulți actori, universitatea, licee, elevi, studenți și profesori. Cred că toți au învățat unii de la alții și asta este cel mai important. Cred că sunt un exemplu pentru viitorii «științoși», cum îmi place să le spun, și să mă bucur că am avut șansa să lucrez cu ei”, a precizat Carmen Popa, care a anunțat că Fondul Științescu va continua și anul viitor, când suma pusă la bătaie va fi triplă față de cea de anul acesta.

„Anul acesta bugetul total a fost de 45.000 de lei. Au fost în total 8 proiecte , toate au fost un succes și cred că ne-am bucurat toți, întreaga comunitate, de efectul Fondului Științescu la Reșița.

Acum suntem în perioada de strângere de fonduri pentru a doua ediție, vom avea de trei ori bugetul primului an, astfel încât am decis să implementăm proiecte și în alte orașe, în Bocșa, Caransebeș, poate și Moldova Nouă. În octombrie vom lansa apelul de proiecte pentru a doua ediție”, a mai adăugat Carmen Popa.

Fondul Științescu – program care finanțează proiecte educaționale bazate pe aplicații practice ce dezvoltă pasiunea pentru științe pentru copii cu vârste între 3 și 18 ani – a fost lansat la Reșița la începutul acestui an, fiind derulat de Fundația Comunitară Banatul Montan, împreună cu Romanian American Foundation, Federaţia Fundaţiile Comunitare din România și finanțatorul local Nhood.

 

Karina TINCUL

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei