Primăria Reșița a fost solicitată de către firma PORR să efectueze o toaletare a teilor din zona Bulevardului Republici în Micro 1, astfel încât să fie ridicată coroana acestora. Măsura este necesară pentru ca utilajele ca vor lucra pentru montarea viitoarei coloane de apă (amplasată în zona trotuarului) să aibă posibilitatea să lucreze.
Concomitent au apărut o serie de semne pe o parte a teilor de pe bulevard, despre care l-am întrebat de Daniel Călin, directorul Direcției de Administrare a Domeniului Public Reșița:
„Am primit solicitarea să toaletăm copacii astfel încât cei de la PORR să poată intra cu utilajele. Vom efectua operațiunea la toți copacii din zonă, cu excepția celor marcați. Am înțeles că aceștia vor fi tăiați pentru a permite constructorului să lărgească șoseaua în acea zonă“, a explicat Daniel Călin.
Este vorba de o lărgire a drumului la ieșirea din Bulevard către Micro 2, în zona aleilor Herculane, Buziaș și Felix, unde va fi amplasată o a treia bandă de încadrare către aceste alei. Pentru a putea păstra două benzi pe sensul către centru (a câte 3,5 metri fiecare), șoseaua va face o deviere spre trotuar, fapt ce necesită tăierea unora dintre arborii din zonă.
Administrația locală reșițeană a dat asigurări că în locul arborilor ce vor trebui sacrificați vor fi plantați alții, în număr mult mai mare. Aceste lucrări de introducere a căii de rulare pentru tramvai și de reabilitare a întregii infrastructuri rutiere vor fi urmate de o refacere a întregii zone verzi și de plantare a aproximativ 1000 de arbori în municipiul Reșița.
Dan AGACHE
In anul 2022 exista tehnologia necesara daca cineva vrea sa relocheze un arbore. Pacat ca macelarii din Primaria Resita nu au auzit de ea sau nu le pasa.
”… vor fi urmate de o refacere a întregii zone verzi și de plantare a aproximativ 1000 de arbori în municipiul Reșița.”
–
Adică iar 1000 de platani italienești la 260 bucata?
Sau update?
Niciodată platanii ăia sau ce or fi nu vor fi ca teii actuali…se strică frumusete de alee si nu-i văd rostul!
Vedem la urmă.
Bine că nu mai sunt mesteceni siberieni, ca-n partea cealaltă a mun’cipiului!
Important este sa se termine lucrarile cu bine ! Se schimba in totalitate si partea electrica in Govandari ( ceea ce este foarte important ) !Iar copaci se pot planta si ulterior !