Transelectrica a deschis la Iablanița autostrada energetică din vestul țării!

modelmic

În arealul comunei Iablanița are loc vizita de lucru în teren organizată de Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA pe șantierul Liniei Electrice Aeriene 400 kV Porțile de Fier – Anina-Reșița, segment care face parte din proiectul de închidere a inelului de 400 kV al României, în zona de Vest. Astfel, am putut vedea pe viu acțiunea de ridicare a unui stâlp de înaltă tensiune de pe traseul liniei, mai exact stâlpul nr 131 parte a inelului de 400kV a sistemului energetic din România, componentă a Axului Porțile de Fier- Reșița -Timișoara -Săcălaz -Arad, realizat de către Transelectrica.

La evenimentul de la Iablanița au participat oficiali din partea Guvernului României, reprezentanți ai autorităților locale, factori de decizie și specialiști din cadrul companiilor colaboratoare și contractoare.

Despre proiectul liniei electrice aeriene de 400kV Porțile de Fier Anina – Reșița, a vorbit Mircea Coșa, președintele Comisiei de Supraveghere a societății Transelectrica: „Suntem martorii unui eveniment pe care noi cei de aici, cei de la Transelectrica, toți ce din jur, îl recomandă ca fiind unul foarte important. Trebuie totuși să păstrăm proporțiile, în România se construiește tot timpul câte ceva și cred că ar trebui să ne schimbăm puțin imaginea despre țara asta a noastră, pentru că este o țară care progresează.

În pofida unor evenimente, momente, incidente care nu ne plac, de aceea, în primul rând felicit pe cei de aici pentru ceea ce fac, pentru că adevărata Românie constă în munca fiecăruia dintre dumneavoastră. Noi cei de la București,de la Consiliu, nu facem decât să reglementăm anumite lucruri și să ajutăm în măsura în care e posibil, dar efortul, munca, valoarea, averea acestei țări stă în mâinile și în inteligența dumneavoastră, și pentru asta mă plec în fața entuziasmului cu care priviți acest eveniment, care la nivelul acestui punct de investiție e foarte important!

Noi ne-am obișnuit să privim Transelectrica într-o manieră cât se poate de abstractă, de fapt este întrerupătorul, îl apăsăm în sus și în jos fără niciun fel de gând la cei care stau în spatele acestui întrerupător, pentru că energia electrică putem să o facem, putem să cumpărăm, dar dacă nu avem firul pe care să îl ducem până la becurile din casele noastre, totul ar fi absolut derizoriu. Această companie este cea mai importantă companie de interes național, iar în relațiile pe care le am cu această țară, cu conducerea ei, cu Guvernul ei, susțin că Transelectrica este o intreprindere de care depinde 100% viața noastră de fiecare zi, securitatea noastră și viitorul nostru, de aceea Consiliul de Supraveghere acordă o importanță extraordinară fiecărui element din activitatea acestei companii. Vă asigur că suntem prezenți în permanență!

Acest proiect s-a cam blocat în 2015 și a fost deblocat și ca urmare a efortului Consiliului, și în special al unui membru al Consiliului care a acționat peste tot pentru a debloca acest proiect, și vreau să arăt că la nivelul Consiliului de Supraveghere există acest interes pentru a face lucrurile așa cum trebuie făcute.

Asistăm la un eveniment tehnic important, și anume o mare macara ridică un mare stâlp, lucru complicat, lucru tehnic foarte avansat și aplaudăm din tot sufletul efortul tehnic. Dar din punctul meu de vedere ceea ce se întâmplă aici este un element mult mai important și anume că reușim pentru prima oară să punem în aplicare un gând pe care România îl avea în gând și pe care abia cum începe să îl realizeze și anume o reglementare a consumului și a producerii de energie electrică pe teritoriul țării într-o manieră eficientă și sigură, și lucrul acesta este de aplaudat!”

La eveniment a participat secretarul de stat al Ministerului Economiei, Bogdan Andronic, președintele Consiliului de Supraveghere Transelectrica Mircea Coșa, vicepreședintele CJ CS Ionuț Mihai Popovici, primarul comunei Iablanita, Petru Hațegan, Directorul Sucursalei Regionale Timișoara a Transelectrica, Luca Iacobici, cel care a fost și amfitrionul evenimentului de la Iablanita, precum și Claudia Anastase, Președintele Directoratului Transelectrica.

Diana RADU

Distribuie pe:

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei