Tu cât de verde vrei să fie Reșița?

Reșițenii sunt din nou invitați să completeze un chestionar în cadrul unei campanii derulate de UrbanizeHub și care are ca scop consultarea cetățenilor din patru orașe din vestul țării, printre care și Reșița, cu privire la tranformarea acestora în orașe verze și comunități urbane sustenabile.

„Soluții Inovative pentru Orașe Verzi este un proiect derulat de UrbanizeHub și cofinanțat din Fondul Social European, prin POCA (Programul Operațional de Capacitate Administrativă) 2014 – 2020. Prin acest proiect ne propunem prin politici și strategii locale, dar și prin acțiuni concrete, să încurajăm transformarea orașelor Timișoara, Arad, Lugoj și Reșița în orașe verzi și comunități urbane sustenabile.

Vocea cetățenilor este extrem de importantă în acest demers; pentru a lua pulsul comunității și pentru a înțelege mai bine nevoile cetățenilor, am lansat această campanie de consultare publică.

Chestionarul se adresează cetățenilor celor 4 orașe interesați de viitorul sustenabil al comunităților urbane, iar întrebările vizează 8 dimensiuni: eficiență energetică, iluminat public, mobilitate urbană, managementul deșeurilor, digitalizare, dezvoltare urbană verde, educație și implicare”, precizează reprezentanții UrbanizeHub.

Cei care doresc să se implice în viitorul orașului, își pot exprima punctul de vedere, printre altele, cu privire la aspectele care ar trebui avute în vedere cu prioritate pentru a transforma municipiul Reșița într-un „oraș verde”, de la reducerea consumului de energie al clădirilor publice și private, la înlocuirea treptată a deplasărilor cu autoturismul cu mersul pe jos, cu bicicleta și cu transportul public. De asemenea, reșițenii pot nota cu puncte de la 1 la 10 care consideră ar trebui să fie tipurile de intervenții prioritare la nivel de municipiu, cu privire la mobilitatea durabilă:

  • Încurajarea transportului public, prin extinderea, optimizarea și modernizarea acestuia (achiziția de vehicule nepoluante, creșterea frecvenței, menținerea unor prețuri acceptabile la bilete etc.)
  • Încurajarea deplasărilor pe jos sau cu bicicleta/trotineta, prin accesibilizarea zonelor de tranzit și promenadă și prin creșterea siguranței utilizatorilor vulnerabili
  • Soluții digitale pentru mobilitate urbană alternativă (sisteme de tip ”car-sharing”, ”ride-sharing”, ”car-pooling” etc. )
  • Implementarea sistemelor smart de gestionare a traficului (senzori, semaforizări inteligente, baze de date cu trasee, vehicule autonome etc.)
  • Reorganizarea cartierelor după conceptul „orice ai nevoie la 15 minute de mers pe jos” și limitarea vitezei la 30 km/h în zonele rezidențiale pentru a reduce dependența de mașină și a crește siguranța rutieră.
  • Descurajarea deplasării cu autoturismul propriu pentru beneficiul și siguranța celorlalți utilizatori, prin măsuri coercitive (creșterea costului parcării publice și rezidențiale, creșterea impozitului pentru anumite categorii de vehicule sau restricționarea pătrunderii în anumite zone din oraș cu autovehiculul personal).
  • Încurajarea achiziției de autovehicule electrice pentru serviciile publice administrate de autoritatea locală.

Toate soluțiile propuse pentru transformarea municipiului de pe Bârzava într-un oraș verde pot fi descoperite accesând linkul următor: https://r0qjbbkjjii.typeform.com/chestionarverde?typeform-source=l.facebook.com. Răspunsurile sunt anonime, iar durata medie de completare a chestionarului este de 7-10 minute.

 

Karina TINCUL

6 COMENTARII

  1. Resița, un oraș de genul orașelor -aglomerări urbane- plin de blocuri, cu zeci de bulevarde și străzi paralele (toate concentrate pe câțiva km pătrați la câmpie), …. cu un tramvai în care trebuie să te „strecori” desculț printre scaune ca să ajungi să „prinzi” un loc pe scaune, …, cel mai tare stăm însă cu aplicarea conceptului, teoriei transportului turistic intermodal de persoane.
    „Tehnologia” copy-paste nu prezintă particularitățile …
    Da ieee bine, în 3D-ul plin de senzori augmentați metafizic, radiațiile electromagnetice senzoriale sunt mai verzi decât caii verzi de pe pereți. Așa, pic cu pic, ajungem în epoca picturilor rupestre în 3D HUB. Ce cool sună, e trendy.

    • @aliosa: E penibil sa apari din nou dupa cateva zile cu incercarea aia ieftina de denigrare la adresa Resitei si la adresa intregii actiuni demarate de primar, ca acel turc s-a descaltat.
      Turcii se descalta inainte sa intre in casa, cand intra in moschee si a avut bunul simt sa nu se urce cu noroi in tramvaiul tau, de resitean obosit.
      Voi, astia ca tine, va veti urca cu picioarele pe scaunele din tramvai numai ca sa ii faceti rau lui Popa. :))

  2. Atât de verde ieee gândirea lor că au pus terminalul intermodal la Muncitoresc, adică turiștii trebuie să traverseze orașul cu diferite mijloace de transport pentru a schimba „mijlocul” de transport.
    Apropo, cum era dacă acest „terminal” era construit in TRIAJ, pe lângă calea ferată unde era suficient un HALTă cu singur peron CFR de pe care să te și îmbarci, direct in autocare sau viceversa –
    era ceva mai SIMPLU, mai EFICIENT, mai VERDE-n față.
    Sunt chestii deja prea complexe cu multi-modalul ăsta pentru a putea fi puse pe tapet, așa mai sunt destui bani de cheltuit anapoda.

    • Alioșa respect pentru atitudine. Unora, lingăi desculți în tramvai, mai ales, te vor denigra dar nui bai, tu să fi sănătos!!😉🤟🤟🤟👍👍👍👍

    • @aliosa: Cred ca s-au gandit aia care trebuie sa gandeasca pt municipiul Resita in locul tau, de ce acel terminal va fi la Muncitoresc si nu in Triaj unde vrei tu.

  3. încurajăm transformarea orașelor Timișoara, Arad, Lugoj și Reșița în orașe verzi … iar întrebările vizează 8 dimensiuni: eficiență energetică, iluminat public, mobilitate urbană, managementul deșeurilor …

    Adică managementul deșeurilor (”gândirii” de ”administrație”) posibil masiv afectată prin contaminare cu Toxoplasma Gondii și cu efecte vizibile (public) de tulburări bipolare, obsesiv-compulsive, halucinații, schizofrenie și alte … ”psychotic features”.

    Cu ”translate”:
    LINK-URILE NU SUNT PERMISE!

Comentariile sunt închise.

Știrile zilei