Un bronz frumos sau o piele înroșită?

În pofida ploilor din ultimele zile, nu putem uita că ne apropiem de sfârșitul primei decade a lunii lui cuptor și mulți se gândesc la vacanță, concedii, plajă, soare și un bronz frumos arămiu. Cu toate astea, trebuie să fim atenți! Timpul liber și relaxarea alături de cei dragi ar putea fi umbrite de neplăcerile cauzate de expunerea îndelungată la soare.

Chiar dacă ne dorim un bronz frumos și uniform, este important de știut că această culoare arămie a pielii din timpul verii nu este decât un mecanism de apărare a epidermei împotriva acțiunii razelor solare. Expunerea prelungită la soare fără o protecție adecvată poate cauza arsuri solare, îmbătrânirea prematură a pielii, tulburări ale sistemului imunitar, dar și agravarea unor afecțiuni, precum acneea sau cataracta. De altfel, razele solare favorizează apariția problemelor dermatologice, cum ar fi, de exemplu, eczemele sau psoriazisul, și reprezintă un factor de risc important în apariția cancerului de piele.

Razele solare sunt clasificate în raze UVB și UVA. Razele UVB provoacă arsuri la nivelul pielii și sunt extrem de puternice în intervalul orar 10:00–16:00, în perioada verii. Acestea afectează pielea la suprafață, provocând roșeață, arsuri și senzația că pielea strânge. Razele UVA sunt mult mai dăunătoare pentru corp. Având o lungime de undă mai lungă, pot pătrunde până în stratul mijlociu al pielii (derm) și sunt responsabile pentru efectele negative asupra pielii pe termen lung.

Pe lângă arsuri și roșeață, acestea provoacă pete pigmentare, îmbătrânirea prematură și pot duce până la apariția cancerului de piele. De asemenea, o atenție deosebită trebuie acordată și alunițelor, expunerea necontrolată la soare având un impact negativ și asupra acestora, ajungându-se chiar și la melanom. De aceea, evaluarea periodică a acestora de medicul dermatolog este esențială.

Pentru a preveni complicațiile produse de expunerea la soare, este recomandat să se țină cont de câteva măsuri de protecție, de la vestimentație adecvată până la utilizarea unor produse fotoprotectoare. Astfel, loțiunile cu factor de protecție trebuie utilizate zilnic în rutina de îngrijire a pielii, inclusiv în anotimpul rece și în special vara. Alegerea unei creme cu factor de protecție solară este recomandat să se facă după un consult la medicul dermatolog.

Dan AGACHE

Știrile zilei