Sculptorul (și scriitorul) Bata Marianov a primit luni, 30 iunie, oficial, titlul de „Cetățean de onoare” al județului Caraș-Severin într-o ședință solemnă la care au participat consilieri județeni și mai mulți oameni de cultură.
Ședința a fost deschisă de președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu, care l-a definit pe Bata Marianov drept „o personalitate de marcă a culturii bănățene”.
Cuvintele de „Laudatio”- așa cum se face de fiecare dată când o personalitate primește acest titlu, au fost aduse de managerul Muzeului Banatului Montan din Reșița, Livia Magina.
„Despre Bata Marianov s-au spus multe. A spus el însuși, prin lucrările sale, prin scrierile sale, prin filmele și interviurile acordate. Că este un Don Quijote, că este un sculptor scriitor, că hârtia îl provoacă la vorbă, iar lemnul la faptă, că o viață a stat drept în fața sistemului, indiferent care: sovietic, comunist, educațional, social, occidental, capitalist, chiar în fața mediului artistic și a artiștilor prieteni sau ne-prieteni. O fi rebelul sau, poate, justițiarul care ne animă în suflet pe oricare, sau sunt convingerile unui bănățean care știe cel mai bine cum merge drumul, nu cum te duce valul! NU m-am decis, fiecare și toate împreună”, a spus Livia Magina în ședința festivă.
Originar din Timişoara, născut în ziua de Sf. Gheorghe a anului 1943, în plin război, copil devenit adult prea devreme, înarmat cu un „buzdugan” caracterial pleacă la București, unde devine absolvent al Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, secția de sculptură. Prezenței bănățeanului Corneliu Baba în 1964 în Institut, îi datorează faptul că are diplomă, căci în loc de exmatriculare este trimis la muncă în mina de plumb de la Rușchița.
A susținut prima sa expoziție personală la București în 1969, urmată de încă șase în România și Italia.
A participat la mai multe expoziții de grup în România, Iugoslavia, Bulgaria, Italia, Canada, precum și la simpozioane de sculptură în România, Iugoslavia și Polonia.
Din anul 1971 este membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, iar din anul 2010 membru al Uniunii Scriitorilor din România.
Dacă a trecut de realismul socialist, anii 80 și schimbarea radicală a politicii culturale din România comunistă, părăsește țara în 1984, devenind „artist emigrant”. S-a stabilit la Frankfurt, în Germania de Vest, și câțiva ani mai târziu, în 1989, s-a mutat în Franța.
Are nevoie de un deceniu de viață în Occident, de praguri artistice, noi amiciții și de lupte interioare pentru a se convinge că artiștii au „Matricea lor, geografică și sufletească”, astfel că ridică din nou ancora și revine în România, la Gărâna/Wolfsberg: „Artistul, dacă nu mai poate să spere şi să viseze, pur şi simplu îşi pierde entuziasmul, asta în cazul în care nu moare şi cu sufletul, şi cu trupul…” – spunea Bata Marianov.
Aici deschide atelierul cu norocosul număr 13, dar și o Fundație, în 1996, o Arcă, care găzduiește, similar corabiei biblice, artiști de pretutindeni.
În Banatul Montan, a organizat și coordonat simpozioane de sculptură de o remarcabilă autoritate cu artiști români și străini. Lucrările monumentale încă mai pot fi admirate în Parcul de Sculptură din Gărâna, urmare a celor trei ediții susținute acolo, dar și a celor 7 ediții a simpozionului din Caransebeș, în Parcul Teiuș din Caransebeș.
În 2009, a avut loc o expoziție retrospectivă a operelor sale, sub titlul „Snop”, la Muzeul de Artă din Timișoara, cu ocazia căreia a fost publicată o amplă monografie, prefațată de către criticul de artă, el însuși scriitor, bănățeanul Pavel Șușară.
De-a lungul carierei, a primit numeroase premii, dintre care merită menționate: Medalia de Aur, care i-a fost acordată la Simpozionul Internațional de la Budus, Sardinia, Italia, în 1988, și Premiul Național pentru sculptură „Ion Vlad” , care i-a fost acordat în România în 1999. În anul 2020 a primit Premiul Artiștilor Plastici, decernat diasporei române, iar în 2023 Premiul Național pentru întreaga activitate „Opera Omnia”, din partea Uniunii Artiștilor Plastici.
„Hârtia nu este altceva decât lemn metamorfozat”. Sculptorul Bata Marianov nu se oprește la forma pură a materiei, ci o folosește și în această cealaltă formă a sa, plană, finisată deja. Are puterea să redea hârtiei, prin scrisul său, verticalitatea originară! O sculptură a scrisului în cele 7 spice din snopul nelegat, un cioplitor de texte din propria trăire, cam așa s-ar putea descrie experiența literară a sculptorului. Ia ideea, o joacă pe genunchi, o ciupește de obraji, o mângâie, o crește și apoi o aruncă în lume, să crească mare, mai spune Livia Magina.
Despre Bata Marianov se pot spune multe, foarte multe, iar cine a aflat despre copilăria și viața sa (poate și din volumele sale), nu poate să nu remarce că mai există și în ziua de astăzi un „Don Quijiote” care s-a luptat cu morile de vânt și a mai și inventat altele – după cum remarca inginerul Iulian Georgevici.
Au mai luat cuvântul la această reuniune festivă, deputatul Marcel Vela, primarul Reșiței, Ioan Popa, consilierul județean Ion Cojocaru, editorul Gheorghe Jurma.
La Caransebeș, unde este și cetățean de onoare, a deschis cel de-al 14-lea (!) atelier de sculptură și scrie un nou volum, care se va intitula „Reportaj din atelierul 14”, după cum a mărturisit Bata Marianov.
Daniela TUDOR
